Știința Poli Timișoara a sunat adunarea pentru Liga 2! Ce spune Dan Alexa despre ratarea transferului lui Alexandru Băluță și despre melanjul antrenor-analist TV la Mondial

Anda DELIU 22 Jun. 2026, 23:39 Liga 2

Știința Poli Timișoara a revenit, luni seara, 22 iunie 2026, la antrenamente, la baza de lângă fostul stadion ”Dan Păltinișanu”, acum pentru pregătirea sezonului de Liga 2, unde a reușit promovarea.

Dan Alexa a revenit din studioul televiziunii unde analizează meciurile de la Mondialul din America și spune că lotul e definitivat în mare parte.

”Chirurgul” spune că ratarea aducerii lui Alexandru Băluță, cel mai sonor nume din lista de transferuri, ajuns la Chindia, nu e neapărat un eșec așa de major.

Cu poftă de muncă, Dan Alexa mai vrea un atacant la Știința Poli

Dan Alexa le-a transmis de la început jucătorilor că vrea un lot de 27, și că unii dintre ei nu vor rămâne la prima echipă, pentru ediția 2026/27 de Liga 2.

”A fost o pauză destul de lungă, suntem cu poftă de muncă. Cel puțin, mie mi-a lipsit fotbalul. Suntem cu foarte multă motivație. Suntem și foarte mulți. Au venit jucători noi mulți, încercăm să facem un mix din lotul trecut cu cei care au venit. Vor fi și jucători care vor pleca la echipa a doua. Cred că în proporție de 95% lotul e cam definitivat. Să vedem, mai căutăm un anumit gen de jucător. Una peste alta, ne-a fost dor de fotbal și cred că toți suntem foarte motivați pentru noul sezon”, a declarat antrenorul la revenirea la antrenamente.

Alexa caută un atacant mai mobil față de ce are acum la dispoziție. ”Poate un atacant diferit de cei pe care îi am, ca și profil. Nu chiar decar, un atacant care să fie diferit de cei pe care îi avem acum. Și atunci pot să spun că avem un lot echilibrat, care îmi dă variante foarte multe. Sunt mulți jucători care au jucat la un nivel foarte bun și foarte bun. Sunt foarte mulțumit de campania de transferuri, ne-am mișcat și foarte repede, pentru că e important să-i ai din prima zi. O să avem o problemă cu omogenitatea, pentru că atunci când vin foarte mulți jucători la asta suferi, dar încercăm cât mai repede să-i facem pe jucătorii noi să se acomodeze cu grupul și să găsim varianta cea mai bună pentru prima etapă”, a mai precizat ”Chirurgul”.

Cel puțin declarativ, Alexa nu plânge după Băluță!

Ar fi fost cel mai sonor transfer al echipei Știința Poli, vara aceasta, dar Alexandru Băluță a ales, în cele din urmă, Chindia Târgoviște.

”Nu m-am bazat foarte mult că vine Băluță. Cred că avem variante să-l înlocuim. Într-adevăr, Băluță este un fotbalist special, a jucat la un nivel foarte mare. Pentru România, a jucat la nivel maxim. Dar, sincer, nu m-am bazat foarte mult, pentru că este un jucător care are variante și care atunci când e liber, poate să-și găsească foarte ușor. Ca dovadă că a și făcut-o. Cred că acolo a ales și cu sufletul, la Chindia”, a comentat antrenorul despre acest aspect.

Dan Alexa: ”Poli promovează dacă intră în play-off”

Dan Alexa a vorbit despre play-off ca obiectiv declarat al nou-promovatei Știința Poli Timișoara.

”Obiectivul declarat este play-off-ul. Dacă vom putea, promovarea”, a precizat el. Moment la care reporterul Liga2.ro i-a adresat întrebarea față de o frază rostită neoficial de cei avizați într-ale fotbalului din zonă: ”Poli promovează dacă intră în play-off.” Pe ce se bazează vorba asta? Că vom fi ajutați, sau ce? Sunt multe echipe care n-au drept de promovare. Are o logică. Chindia, care a câștigat doar un meci în play-off, a fost la penalty cu Farul Constanța. Și asta datorită faptului că Steaua nu a avut drept de promovare, Bihorul nu a avut licență. Când ajungi în play-off, poți să fi sigur măcar de locul de baraj”, a spus Alexa, mai departe.

Despre contractul de analist TV pentru meciurile de la Mondial

În același timp, multă lume bârfea despre prezența lui Alexa ca analist la Antena 1, la emisiunile despre Mondial. Iată ce a răspuns el: ”Eu am un contract și sunt foarte mândru pentru el. Sunt primul analist la un campionat mondial, la postul de televiziune care transmite Mondialul. Pentru mine este o realizare incredibilă. O să vin mai mereu aici. O să-mi văd și de emisiuni, dar contractul nu va mai dura mult și se termină până să începem noi cantonamentul. Contractul e până la final, dar important e să-mi fac eu emisiunile, important este că sunt aici și vin absolut de câte ori este nevoie. Dar la fel de adevărat este că sunt foarte bucuros și mândru că sunt prim-analist la așa ceva.”

Lotul prezent la reunire (la care se adaugă accidentații Țegle și Ailenei, care nu s-au antrenat:

  • portari: Enășescu, S. Micu, Pînzariu, Ibinceanu (în probe), L. Ungureanu (în probe),
  • fundași: Vlaicu, C. Ene, P. Paul, Gogor, Itu (Metalurgistul Cugir), C. Toma, Huszti (Steaua), Pojar (în probe),
  • mijlocași: R. Benzar, Vasluian, St. Drăghici (Steaua), Amariei, Marincu, Artean (U Cluj), Ov. Popescu (UTA), Dolghi (ACSM Reșița), Dam. Isac, Spătaru (U Craiova 2), Fazekas, Adam, Dîrlea, I.L. Rotariu, Gavrilă, Burlacu-Luca, Bologa, Ștefanovici (Poli Iași), Al. Micșa (în probe),
  • atacanți: Aur. Chițu (FC Hermannstadt), Avrămescu, Dav. Popa, Bonț (Sănătatea Cluj), Vl. Morar, Abdulai (în probe).

Au plecat până acum, oficial, Goberg Cooper, Raul Clemenciuc și Tudor Cociș.

Știința Poli caută adversar și pentru 27 iunie, când nu are încă amical programat. În 4 iulie va juca cu CSC Dumbrăvița. Va urma și un cantonament la Rogla, în Slovenia.

Foto și video: Știința Poli Timișoara

Anda DELIU 22 Jun. 2026, 23:39 Liga 2
Pe aceeași temă