CS Afumați a reziliat contractul cu Ștefan Cană, dar fundașul și-a găsit imediat altă echipă. A fost prezentat în Liga 3

Andrei PASCU 13 Jan. 2025, 16:11 Liga 2
CS Afumați a reziliat contractul cu Ștefan Cană, dar fundașul și-a găsit imediat altă echipă. A fost prezentat în Liga 3

CS Afumați nu va face multe schimbări de lot în această iarnă, antrenorul Vasile Neagu fiind, cu siguranță, mulțumit de randamentul pe care l-au dat jucătorii săi. Totuși, unul dintre fotbaliștii plecați de la clubul din Ilfov este apărătorul Ștefan Cană (24 de ani), care a fost deja prezentat la un alt club, din Liga 3.

În prima parte a sezonului de Liga 2, Cană a bifat opt prezențe în campionat (720 de minute) pentru CS Afumați. El a apucat să joace și în Cupa României, una din partide fiind bifată în prima etapă din faza grupelor, cu ACSM Ceahlăul (scor 0-0), când a fost integralist.

Ștefan Cană s-a despărțit de CS Afumați și a ajuns în Liga 3

Fotbalistul originar din Pașcani a evoluat în trecut la SSC Farul Constanța, FCSB, FCSB 2, Poli Iași, Foresta Suceava, Unirea Constanța și CSM Alexandria, înainte să ajungă la CS Afumați, în vara anului trecut. În această iarnă, Ștefan Cană a fost prezentat de ocupanta locului 3 în Seria 7 din Liga 3, CS Universitar din Alba Iulia.

Cană va aduce un plus de experiență pentru clubul din Alba Iulia, având aproape 100 de meciuri la nivelul Ligii 2, dar și două goluri. Are prezențe și în SuperLiga României, unde a bifat nouă partide.

Plus de forță în defensivă pentru CS Universitar din Alba Iulia! Clubul universitar a reușit achiziționarea sportivului cu experiență în primele două ligi de fotbal din România, Ștefan-Marian Cană!

Fundaș central puternic și rapid, acest sosește la Alba Iulia după ce a evoluat în prima parte a sezonului la formația de Liga a II-a, CS Afumați, asta după ce sezonul precedent l-a găsit tot în eșalonul secund, la CSM Alexandria. Noul fundaș central al CS Universitar a mai evoluat în carieră la echipe cu nume precum FCSB, Farul Constanța și Politehnica Iași.

Născut la Pașcani, județul Iași, fundașul în vârstă de 24 de ani este fost internațional U18 și U19 al României și vine la Alba Iulia pentru a întări compartimentul defensiv al echipei și a contribui la îndeplinirea obiectivelor clubului universitar!

Bine ai venit, Ștefan Cană!”, a transmis CS Universitar din Alba Iulia pe pagina de Facebook, care a mai comunicat și venirea lui Vasile Mihai (mijlocaș ofensiv, 29 de ani, ultima dată la formația malteză SK Victoria Wanderers FC), fost fotbalist legitimat la FC Voluntari, CS Afumați, CS Balotești, CS Tunari sau Gloria Bistrița Năsăud.

Vasile ”Ciubuc” Mihai s-a întors în România!

Mihai, poreclit ”Ciubuc”, este, așadar, o altă mutare importantă făcută de CS Universitar din Alba Iulia. Revenit în România după șase luni petrecute în Malta, el fusese anterior sub contract cu Gloria Bistrița Năsăud, unde a petrecut sezonul trecut de Liga 3.

Mijlocașul este la rândul său un fost fotbalist al CS Afumați și CS Tunari, pentru care a evoluat în 2017, respectiv 2021-2023. La nivelul Ligii 2, Mihai a bifat peste 70 de meciuri și a marcat de 18 ori de-a lungul carierei. Are șapte prezențe și în prima divizie, când era legitimat la FC Voluntari.

Campania de achiziții a perioadei de iarnă pentru Clubul Sportiv Universitar din Alba Iulia a început prin aducerea mijlocașului ofensiv, Vasile Mihai! 

Sportiv puternic, rapid și cu un foarte bun apetit ofensiv, acesta sosește din campionatul Maltei, unde a evoluat în prima parte a actualului sezon la formația de primă ligă, SK Victoria Wanderers! În cariera de fotbalist Vasile Mihai are prezențe în primele două ligi din campionatul României, iar sezonul precedent a evoluat la o echipă de tradiție, Gloria Bistrița. Printre formațiile la care sportivul în vârstă de 29 de ani, crescut la Academia Hagi, a evoluat se mai numără FC Voluntari, ASU Politehnica Timișoara, Agricola Borcea și CS Tunari.

Fotbalistul născut la Tecuci, în județul Galați vine în această pauză competițională la CS Universitar pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor clubului și își propune să aducă un real aport ofensiv jocului echipei universitare.

Bine ai venit, Mihai Vasile!”, a comunicat CS Universitar din Alba Iulia, club care va efectua stagiul de pregătire de iarnă în Turcia, la fel cum procedează și primele două clasate din serie, Gloria Bistrița Năsăud și CSM Unirea Alba Iulia.

CS Afumați s-a reunit, urmează seria amicalelor

CS Afumați se va antrena în primă fază pe plan local, iar ulterior va merge într-un stagiu centralizat în țară. Primul adversar al Afumațiului, de pe 18 ianuarie, nu a fost stabilit, dar celelalte au fost trecute în agendă de Vasile Neagu. Al doilea test al CS Afumați a fost stabilit cu ACS LPS HD Clinceni (25 ianuarie).

Pe 28 ianuarie, ilfovenii vor merge în cantonament la Curtea de Argeș, unde vor avea loc întâlniri amicale cu Unirea Bascov (1 februarie), Viitorul Dăești (5 februarie) și FCU Craiova (8 februarie). Partida cu oltenii va avea loc în chiar ultima zi a cantonamentului.

După revenirea în localitate, CS Afumați va mai întâlni și CSL Ștefăneștii de Jos, pe 15 februarie, până la prima rundă din Liga 2, din 2025.

Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și CS Universitar din Alba Iulia

Andrei PASCU 13 Jan. 2025, 16:11 Liga 2
Pe aceeași temă