Accidentare horror pentru Constantin Robicek în meciul SC Popești Leordeni – CS Afumați. Jucătorii și-au pus mâinele pe cap când au văzut piciorul fundașului veteran al lui Vasile Neagu

Răzvan STÎNGĂ 17 Oct. 2026, 12:22 Liga 2
Accidentare horror pentru Constantin Robicek în meciul SC Popești Leordeni - CS Afumați. Jucătorii și-au pus mâinele pe cap când au văzut piciorul fundașului veteran al lui Vasile Neagu

Accidentare teribilă la partida dintre SC Popești Leordeni și CS Afumați, disputată în etapa a 10-a a Ligii 2! Fotbalistul oaspeților Constantin Robicek (37 de ani) s-a ales cu piciorul stâng rupt, după ce un adversar a căzut peste el.

Au fost momente de groază la Clinceni, pentru că accidentatul a început să țipe când și-a văzut și simțit piciorul, rupt la propriu de la gleznă în jos.

Constantin Robicek, accidentare teribilă în SC Popești Leordeni – CS Afumați

Episodul a avut loc în minutul 22 al întâlnirii, la o fază de atac a celor de la SC Popești Leordeni. Mihai Neicuțescu (28 de ani), legitimat la formația gazdă, a luat o acțiune pe cont propriu, de la aproximativ 45 metri de poartă, și, având zonă liberă în care a putut urca, a înaintat metri buni, până aproape de linia de 16 metri a celor de la CS Afumați.

Din spate a venit francezul Onur Kaplan (26 de ani), legitimat la CS Afumați, care l-a incomodat pe Neicuțscu, iar acesta din urmă a căzut, cumva, pe piciorul stâng al lui Constantin Robicek, care se afla în fața adversarului, și care ulterior a început să urle de durere.

Piciorul fotbalistului de la Afumați s-a rupt la propriu de la gleznă în jos, iar toți cei de pe teren și-au pus mâinile în cap după ce au văzut ce s-a întâmplat.

Arbitrul Cristian Vîrgolici, depășit total! Se plimba stânga-dreapta în urletele lui Constantin Robicek

Arbitrul central Cristian Vîrgolici (Brăila), într-un mod halucinant, nu a încercat să îl liniștească pe jucătorul accidentat, ci se distanțează de zona în care se afla Robicek în momentul în care vede cât de gravă este situația.

Vîrgolici, la propriu, se plimbă doi-trei metri în stânga, doi-trei metri în dreapta, părând că nu știe ce să facă și cum să reacționeze!!!

  • Arbitrul ia metri buni din zona în care se află accidentatul, și înainte, dar și după intervenția cadrelor medicale. Deși CCA îi instruiește, teoretic, pe ”centrali” și pe ”asistenți” ce să facă în astfel de momente, cum să se comporte și să procedeze, Vîrgolici pare depășit sau total detașat.

Reacție mai bună au avut adversarii de la SC Popești Leordeni, care au mers să îl liniștească, într-un fel, pe căpitanul Afumațiului, care e posibil să își încheie cariera acum, ținând cont de gravitatea accidentării în sine și de vârsta sa.

Nu mai puțin de șase minute a fost oprit meciul pentru ca fotbalistul să primească îngrijiri medicale, să fie urcat și luat de ambulanță de pe stadion și dus de urgență la spital.

Constantin Robicek, căpitan și simbol pentru CS Afumați. Își poate încheia cariera

Peste o lună, la 18 noiembrie 2026, Constantin Robicek va împlini 38 de ani. El este cel mai vechi jucător din lotul CS Afumați, iar în acest sezon a evoluat în toate meciurile din Liga 2, fiind chiar integralist.

În cariera sa, Robicek a adunat peste 100 de meciuri în Liga 2 și a jucat pentru CS Afumați inclusiv în Liga 3.

Accidentarea lui Constantin Robicek din SC Popești Leordeni – CS Afumați, la minutul 22: 

Foto și video: SC Popești Leordeni 

Răzvan STÎNGĂ 17 Oct. 2026, 12:22 Liga 2
Pe aceeași temă