CS Mioveni nu a reușit să promoveze din Liga 2 în SuperLiga României. A pierdut și returul cu FC Botoșani, de pe teren propriu, scor 0-1 (0-2 la general), iar astfel va continua în divizia secundă.
Ștefan Blănaru, unul dintre cei mai experimentați jucători de la CS Mioveni, a vorbit la finalul partidei de vineri, 24 mai, despre cum a fost această încercare a echipei sale de a urca în prima divizie, deși la începutul sezonului toată lumea spunea că va fi greu să se mențină și în Liga 2.
A fost meciul sezonului pentru CS Mioveni, dar nu a putut întoarce scorul înregistrat în întâlnirea tur, de la Botoșani. A avut parte de un campionat în care și-a depășit cu mult condiția, pentru că în primă fază și-a dorit salvarea de la retrogradare. A intrat în play-off-ul Ligii 2, a luptat pentru promovarea directă, dar a fost departe de această performanță.
O promovare în SuperLiga României ar fi fost o adevărată surpriză, dar Ștefan Blănaru a declarat că, oricum, el și colegii săi și-au depășit condiția și au făcut tot ce au putut pentru a duce treaba până la capăt, să revină în primul eșalon. Referitor la dublă, atacantul a declarat că echipa mai bună a învins, dar în retur, din punctul său de vedere, un rezultat de egalitate era echitabil.
”Ne-au lipsit golurile, din păcate am avut ocazii în tur… azi am făcut puțin pe faza ofensivă. Cred că un rezultat de egalitate era echitabil, dar nu ne ajuta cu nimic un 0-0. A câștigat echipa de Liga 1, hai să zicem mai bună. Și noi ne-am dorit, am pregătit bine acest baraj, dar din păcate nu am reușit să promovăm.
În iarnă nu am prea putut aduce jucători, puteam să ne culcăm cu 26 de puncte și ne trezeam cu 16, au fost probleme, apoi toată lumea vorbea în presă de licență, ne-a fost și nouă greu. Dar, ne-am mobilizat toți și am jucat în acest baraj. Nu am putut să promovăm din păcate!”, a spus Ștefan Blănaru la microfonul Digi Sport.
Va fi o situație complicată pentru CS Mioveni în această vară, pentru că ajunge la finalul acordurilor cu toți jucătorii și cu stafful tehnic. Exista posibilitatea prelungirilor în cazul unui succes cu FC Botoșani, dar asta nu s-a întâmplat. Aparent, clubul din Mioveni trebuie să schimbe din temelii lotul.
Blănaru a recunoscut că situația financiară nu e nici acum una grozavă. Altfel, nu știe dacă va continua, până la urmă, și pentru sezonul următor la CS Mioveni, dacă va prelungi sau nu.
”Lucrurile sunt cât de cât ok din punct de vedere financiar, dar nu sunt foarte roz. S-a rezolvat o parte din probleme, dar acel milion de euro sau cât vine de la televiziuni ne ajuta mult!
Acum, să zic la cald, nu știu dacă rămân la Mioveni. Nu mai am contract, nu știu ce să zic, nu știu!”, a mai spus Ștefan Blănaru.
Ștefan Blănaru a ajuns vara trecută la CS Mioveni, după ce FC Brașov a fost retrogradată, după ce nu a îndeplinit condițiile minime de participare în sezonul 2023/ 2024 al Ligii 2. La acel moment, atacantul se întorcea la CS Mioveni după scurta aventură avută la FC Brașov.
Achiziționat de FC Brașov la începutul anului 2023 de la CS Mioveni, vârful ajuns la 35 de ani făcea cale întoarsă în vară. Pe parcursul întrecerii care tocmai s-a încheiat pentru el și pentru echipa sa, Blănaru a bifat 27 de meciuri în Liga 2 (16 în sezonul regular, nouă în play-off și două în barajul cu FC Botoșani), reușind să marcheze de șapte ori (trei goluri în campionatul regular și patru în grupa pentru promovare).
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures