Daniel Oprița a fost foarte supărat după ce Steaua a pierdut la scor derby-ul cu Dinamo (0-3). Antrenorul a criticat din nou modul în care s-au prezentat jucătorii, pentru faptul că nu au avut tresărire de orgoliu după eșecul rușinos din runda trecută, cu Poli Iași, scor 1-5.
În plus, elevii lui Oprița nu au părut conectați la miza partidei, un derby în care orgoliile erau mai presus de orice și la faptul că duelul a avut loc pe cel mai mare stadion din România. Antrenorul Stelei a recunoscut că Dinamo a învins meritat și i-a avertizat pe jucători încă de la pauză, când era 0-0, că poate fi pierdută prima partidă contra lui Dinamo în acest sezon.
Gazdele de luni au ieșit motivate de la cabine și au înscris de trei ori, în ultimele 15 minute. A deschis scorul Deniz Giafer, în minutul 77, iar apoi Lamine Ghezali a făcut dubla în timpul adițional, în minutele 90+4 și 90+9. Ultima reușită a venit de la 11 metri.
Daniel Oprița a afirmat la finalul partidei, la interviuri, că jucătorii săi nu au arătat nimic și că nu au reușit nici măcar să lege pasele, astfel că victoria înregistrată de Dinamo a fost una meritată.
”Le-am spus jucătorilor în vestiar că, la felul în care am jucat sau n-am jucat, e nedrept să scoatem un rezultat de egalitate. O victorie meritată pentru Dinamo, mult mai motivați jucătorii lor. Eu zic că acum atât putem. Când eram pe locul 1 probabil că s-a întâmplat să fim acolo.
Când nu ai personalitate… nu e un accident ce s-a întâmplat. Voiam să văd jucători care au personalitate, care sunt în față la dueluri, dar nu am făcut asta. Nu am putut să punem piciorul, nu am dat o pasă, ăștia suntem până la urmă! Poate e prea mult pentru noi ce am făcut până acum.
Nu pot să îmi explic ce se întâmplă, cred că atât putem acum. Până la urmă, dacă ne uităm în urmă, am învins Dinamo, dar nu am controlat vreun meci, cu noroc am câștigat. Și în seara asta puteam să câștigăm, dar era nemeritat. Nu am trimis la poartă, dar am crezut că putem să facem asta cu personalitate, să fim motivați, mai ales când vezi tribunele pline”, a spus Daniel Oprița la microfonul DigiSport.
Steaua este pe locul 2 în play-off-ul Ligii 2, cu 49 de puncte, la opt puncte de formația lui Leontin Grozavu, Politehnica Iași, care va juca din vară în SuperLigă, obținând de câteva etape biletele.
Dinamo a urcat pe locul 3, cu 46 de puncte, dar e la egalitate cu locul 4, SC Oțelul, care are însă un meci mai puțin. Daniel Oprița e convins că, dacă Dinamo va juca așa și în ultima etapă, cu Poli Iași, în același mod, va reuși să promoveze în prima divizie:
”La cum a jucat Dinamo în seara asta, poate să promoveze. Dacă va continua așa, va promova”.
Foto: Alexandra Pandrea (ProSport) și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprita-tras-la-raspundere-de-florin-talpan-19271166
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ovidiu-burca-le-a-dedicat-suporterilor-victoria-la-scor-de-neprezentare-cu-steaua-ne-am-recapatat-mandria-de-a-fi-dinamovist-antrenorul-e-lucid-in-privinta-sanselor-la-promovarea-d-19271072
https://liga2.prosport.ro/seria-1/laurentiu-corbu-rusinat-dupa-ce-steaua-a-pierdut-usturator-si-cu-dinamo-nu-stiu-daca-se-poate-sterge-usor-din-istorie-fundasul-spune-de-ce-s-a-ajuns-in-aceasta-situatie-si-cand-ii-19271179
https://liga2.prosport.ro/seria-1/contre-intre-ahmed-bani-si-cristian-balgiu-dupa-dinamo-steaua-19271068
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-steaua-se-joaca-de-la-ora-2030-pe-arena-nationala-cainii-inca-spera-la-al-doilea-loc-direct-promovabil-militarii-vor-sa-si-asigure-locul-2-in-play-off-19270831