Liderul Poli Iași a fost, marți seară, la câteva minute de a pierde prima poziție în play-off și de a întări faptul că are un adevărat ”complex” în Ghencea, acolo unde a pierdut de două ori în ultimele 14 luni.
Deși a condus cu 1-0 pe terenul Stelei, echipa lui Leo Grozavu a căzut inexplicabil, s-a văzut condusă, însă slovacul Jakub Vojtus a egalat pe final, salvând un punct pentru echipa sa, echitabil după aspectul jocului.
2-2 s-a terminat jocul dintre Steaua și Poli Iași, din etapa a 3-a a play-off-ului Ligii 2.
Ultimul meci al rundei a 3-a din play-off, derby-ul primelor două clasate dintre Steaua și Poli Iași a oferit o remiză spectaculoasă, cu răsturnări de scor, gafe monumentale, dar și goluri frumoase. Condusă încă din start de Poli, Steaua a revenit pe tabelă și a avut controlul jocului până spre final, salvarea Iașiului venind de la slovacul Vojtus, autor al unei duble.
Poli a început mai bine meciul și chiar în secunda 40 a irosit o șansă uriașă de gol. După o gafă în defensivă a lui Mădălin Mihăescu, titularizat inexplicabil după meciul foarte slab făcut și în runda anterioară, ieșenii au scăpat pe un contraatac supranumeric, dar Hlistei, Vojtus și Musi au ratat incredibil din careu. Primul, servit cam târziu de Vojtus, a încercat inițial o ”scăriță” peste portarul Iancu, fără succes, după care atacantul slovac și Musi s-au precipitat și ei în fața porții.
Iașiul a continuat să facă un pressing avansat, a stat mai mult în jumătatea adversă, iar insistența i-a fost răsplătită în minutul 15. Mihăescu a comis-o din nou în propria jumătate, balonul a ajuns la Hlistei, care a verticalizat rapid pentru Vojtus, iar atacantul slovac l-a învins cu un șut din careu pe Iancu. A fost prima reușită a sa pentru Poli Iași, într-un meci oficial.
Poli a făcut prematur pasul înapoi după marcarea golului, așa cum s-a întâmplat și în alte partide și nu a mai contat în atac până la pauză. Steaua a prins curaj, și-a masat adversarul în propria jumătate, iar acțiunile la poarta lui Brînză au devenit tot mai periculoase cu trecerea timpului.
Mai întâi Bodișteanu l-a găsit la post pe Brînză, cu un șut din careu (15), pentru ca un minut mai târziu Adi Popa să rateze de puțin ținta, cu o execuție de la 20 de metri.
În minutul 27, Daniel Oprița a făcut o primă schimbare, firească, și l-a scos pe eroul negativ al echipei sale în ultimele meciuri, Mădălin Mihăescu, locul său fiind luat de Sabău.
Steaua a reușit să înscrie, în minutul 34, prin bulgarul Chunchukov, cu o lovitură de cap, dar golul a fost anulat pe motiv de offside.
Bulgarul avea totuși să marcheze și din poziție regulamentară, în ultimul minut al primei reprize. Adi Popa a executat perfect un corner de pe dreapta, Chunchukov s-a înălțat imperial dintre stoperii Plămadă și Katanec și a trimis puternic, cu capul, sub transversală, fără speranțe pentru portarul Ianoș Brînză.
Poli Iași a început bine și repriza secundă, iar Alin Roman a fost aproape de gol, în minutul 48, șutul său fiind scos de sub bară de portarul Iancu.
După mai multe schimbări efectuate de cei doi tehnicieni jocul s-a stins, pentru a se aprinde din nou în ultimele 20 de minute.
În minutul 71, Steaua a trecut în avantaj prin reușita lui Chipirliu (șut din careu, după o pasă primită de la Ștefan Pacionel), după o gafă a stoperului Katanec, însă militarii au ratat victoria pe final. Când jocul curgea spre o victorie a gazdelor, Iașiul a restabilit egalitatea în minutul 86, prin același Vojtus. Cătălin Itu a centrat perfect de pe partea dreaptă la bara a doua, Vojtus a trimis cu capul ”de unde vine”, la colțul lung și a închis tabela la 2-2.
A fost golul care menține Iașiul pe prima poziție în play-off, cu 45 de puncte, Steaua, ocupanta locului secund, având un punct mai puțin.
În runda următoare, Steaua va juca tot pe teren propriu, cu marea rivală Dinamo, în timp ce Poli Iași va da piept cu ultima clasată Unirea Dej, în Copou. Moldovenii rămân neînvinși în ultimele 11 runde și au un avans de șase puncte față de Oțelul Galați și de șapte lungimi față de Dinamo, echipa aflată pe primul loc de baraj.
Tsvetelin Chunchukov 45′, Bogdan Chipirliu 71′ / Jakub Vojtus 13′, 86′
Steaua: H. Iancu (cpt.) – St. Drăghici, Beța, Mihăescu (Al. Sabău 27′), Ad. Ilie – Ad. Popa, Șt. Pacionel (Bărbulescu 83′), Dav. Matei (Enceanu 64′), Bodișteanu – Chunchukov (Trică 64′), Chipirliu (Em. Pacionel 83′)
Rezerve neutilizate: Dincă – D. Oroian, Corbu, Raicu
Antrenor: Daniel Oprița (suspendat) / Antrenor secund: Fănel Nofitovici
Poli Iași: Brînză – Martac (Kouadio 46′), Fl. Plămadă (cpt.), Katanec, Finica – Itu, Marchioni (Tud. Telcean 58′), A. Roman (Mogoș 80′) – Musi (Ant. Dumitru 73′), Vojtus, Hlistei (Rob. Ion 58′)
Rezerve neutilizate: Jankov – Tincu, Ștefanovici, Fr. Cristea
Antrenor: Leo Grovazu
Stadion: Steaua (București). Arbitru central: Rareș George Vidican (Satu Mare). Arbitri asistenți: Gheorghiță Bălan (Piteşti) și Nicușor Marin (Suseni – Argeş). Arbitru de rezervă: Constantin Alin Olaru (Râmnicu Vâlcea). Observator de arbitri: Petre Radu (Bucureşti). Delegat de joc: Ciprian Prisăcaru (Târgovişte).
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-poli-iasi-se-joaca-de-la-ora-1900-pentru-sefia-din-play-off-ul-ligii-2-au-complex-moldovenii-pe-stadionul-din-ghencea-19266269
https://liga2.prosport.ro/seria-1/marius-lacatus-apasa-pe-umerii-celor-care-trebuie-sa-decisa-in-numele-stelei-sa-rezolve-problema-interdictiei-la-promovare-altfel-lucrurile-nu-merg-pe-drumul-cel-bun-daca-nu-suporterii-a-19266252