România U21, succes dramatic în amicalul cu Finlanda U21! Un singur jucător din Liga 2 a fost pe teren în victoria de pe ”Arcul de Triumf”

Andrei PASCU 25 Mar. 2022, 19:48 Liga 2
România U21, succes dramatic în amicalul cu Finlanda U21! Un singur jucător din Liga 2 a fost pe teren în victoria de pe ”Arcul de Triumf”

România U21 a câștigat dramatic meciul amical disputat vineri, pe ”Arcul de Triumf, în compania reprezentativei similare a Finlandei. Selecționata pregătită de Florin Bratu a fost condusă pe tabelă până în ultimele minute. A revenit pe finalul partidei și s-a impus la un gol diferență, cu 2-1.

România U21, victorie pe final cu Finlanda U21

Naționala sub 21 de ani a României părea că va avea o partidă amicală ușoară, dar în cele din urmă nordicii s-au dovedit un adversar puternic, la nivelul selecționatei noastre. Prima parte a primei reprize putea aduce deschiderea de scor a reprezentativei noastre, iar cele mai importante ocazii le-au aparținut lui Victor Dican, în minutul 8, când a trimis peste poartă în urma unei lovituri de colț, și Ianis Stoica, în minutul 28, care a tras alături dintr-o poziție bună, din preajma punctului de la 11 metri.

Pe finalul primei reprize a picat golul Finlandei U21. Anssi Suhonen a marcat din careu, în urma unei centrări din bandă. Acesta a fost scorul la pauză, iar România U21 a obținut victoria pe finalul amicalului, în ultimele minute.

În ultimele 20 de minute a început selecționata lui Florin Bratu să fie mai periculoasă. În minutul 73, Grameni a lovit bara cu un șut deviat de la distanță. Două minute mai târziu, Ianis Stoica a ratat ținta din interiorul careului.

România U21, două goluri în trei minute

Atacurile au adus primul gol pentru tricolori în minutul 87, atunci când Daniel Birligea a marcat din șase metri, din pasa lui David Miculescu. În minutul 90, Miculescu și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor și astfel România U21 a obținut victoria.

Atacantul echipei UTA a rămas singur cu portarul Finlandei U21, după o fază la care apărarea nordicilor a fost depășită destul de ușor, și l-a învins pe acesta.

Dintre fotbaliștii din Liga 2 convocați, doar Tudor Telcean a jucat

Dintre jucătorii din Liga 2 convocați de Florin Bratu, cinci la număr, doar unul a jucat, Tudor Telcean (CS Comunal Șelimbăr), care a fost integralist. Ceilalți patru, Salvatore Marrone (FK Miercurea Ciuc), Marius Leca (Dunărea Călărași) și Raul Bălbărău (Steaua) și Valentin Țicu (Petrolul), au fost rezerve neutilizate.

  • România U21 a evoluat în următoarea formulă: Popa – Telcean, Screciu (cpt.), Farcaș, Dumitrescu – Cîmpanu (Miculescu 67′), Mărginean (Albu 67′), Dican (Grameni 46′), Petrila – Markovic (Birligea 67′), I. Stoica (Baiaram 75′);
    Rezerve neutilizate: Târnovanu, Bălbărău, Georgescu, Țicu, Leca, Lixandru, Marrone;

România U21 mai are un amical, cu Maroc U21

România U21 mai are un meci amical la această acțiune, în deplasare. Jocul cu Maroc U21 se va disputa la 29 martie, la Rabat (Maroc). Selecționata se află, prin aceste acțiuni și meciuri amicale, în perioada de pregătire a Campionatului European de la anul, din 2023. Nu mai trebuie să treacă prin emoțiile calificărilor, întrucât va fi prezentă la turneul final din postura de țară gazdă. România și Georgia sunt țările organizatoare ale competiției EURO U21 din 2023.

Lotul României U21 pentru această acțiune:

Portari: Mihai Popa (FC Voluntari), Ștefan Târnovanu (FCSB), Raul Bălbărău (Steaua);

Fundași: Alexandru Georgescu (Farul Constanța), Marius Leca (Dunărea Călărași), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Ricardo Farcaș (Siena | Italia), Tudor Telcean (CSC 1599 Șelimbăr), Victor Dican (FC Botoșani), Valentin Țicu (ACS Petrolul 52), Andres Dumitrescu (Sepsi OSK);

Mijlocași: Dragoș Albu (U Craiova 1948 SA), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Constantin Grameni (Farul Constanța), Andrei Mărginean (Messina | Italia), Mihai Lixandru (CS Mioveni); Salvatore Marrone (FK Miercurea Ciuc);

Atacanți: Ianis Stoica (FCSB), Jovan Marković (Universitatea Craiova), David Miculescu (UTA Arad), Daniel Birligea (CFR Cluj);

Foto: FRF

https://liga2.prosport.ro/seria-1/a-fugit-de-gloantele-razboiului-din-ucraina-si-se-bucura-de-linistea-din-romania-povestea-juniorului-sviatoslav-donskoi-ajuns-la-petrolul-bunica-mea-e-la-odessa-noi-a-trebuit-sa-plecam-e-19224664

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-se-pregateste-de-retragerea-in-liga-3-a-remizat-intr-un-amical-cu-soimii-lipova-insa-noul-principal-sustine-ca-cele-doua-echipe-se-vor-intalni-in-noul-sezon-in-liga-2-19224675

https://liga2.prosport.ro/seria-1/tribunalul-sibiu-a-aprobat-planul-de-reorganizare-al-fc-hermannstadt-clubul-sibian-are-liber-la-obtinerea-licentei-pentru-liga-1-19224591

https://liga2.prosport.ro/seria-1/victorie-categorica-pentru-metaloglobus-in-testul-cu-academica-clinceni-fratii-herea-au-fost-din-nou-decisivi-iar-sub-comanda-lui-nicolae-grigore-a-debutat-cea-mai-recenta-achizitie-19224640

 

 

 

 

 

 

 

Andrei PASCU 25 Mar. 2022, 19:48 Liga 2
Pe aceeași temă