România U18 a încheiat cu înfrângeri pe linie deplasarea din Turcia, din această lună. Cu 10 jucători din Liga 2 și Liga 3 în lot, selecționata pregătită de Daniel Oprescu a cedat în ambele partide de verificare cu naționala similară a Turciei.
România U18 s-a reunit la 19 martie, iar apoi s-a făcut deplasarea în Turcia, unde la 23 și 25 martie au avut loc testele. Din păcate, naționala noastră nu numai că nu a reușit să marcheze, dar a pierdut de o manieră clară în ambele dispute. Primul joc s-a terminat 0-3, iar al doilea 0-2.
În privința celor 10 jucători din ligile inferioare din România convocați, toți au prins minute. Marea majoritate a apucat să evolueze în chiar ambele partide. Reamintind, din Liga 2 au fost convocați Robert Sălceanu (FC Buzău), Dragoș Ungurenașu (Politehnica Iași), Radu Cireșoiu (Unirea Constanța), Boțogan Alin (Petrolul), Kolbasz Septimiu (Universitatea Cluj), Lăcătuș Narcis (Unirea Constanța), Ionuț Pelivan (CSM Politehnica Iași) și Eduard Lambrinoc (FC Brașov).
Din Liga 3 au făcut parte din lot Ștefan Lefter (CS Hunedoara) și Costea Ionuț (Progresul Spartac).
Inițial, pe lista convocaților era trecut și Alexandru Luca (CS Comunal Şelimbăr), dar în cele din urmă el nu a mai dat curs telegramei primite de la FRF din cauza anumitor probleme.
Portari: Ștefan Lefter (CS Hunedoara), David Dincă (Farul Constanţa);
Fundași: Alexandru Șuteu (Unirea Constanţa), David Maftei (Farul Constanţa), Robert Sălceanu (AS FC Buzău), Dragoș Ungurenașu (Politehnica Iași), David Țone (Dinamo), Răzvan Pașcalău (Lecce), Ștefan Duțu (Farul Constanţa), Radu Cireșoiu (Unirea Constanţa);
Mijlocași: Alin Boțogan (Petrolul 52), Septimiu Kolbasz (Universitatea Cluj), Narcis Lăcătuș (Unirea Constanţa), Ionuț Costea (Progresul Spartac), David Sala (Universitatea Craiova)R, Cristian Delciu (Dinamo), Alexandru Musi (FCSB), Ionuț Pelivan (Politehnica Iași), Antonio Bordușanu (Dinamo), Eduard Lambrinoc (Fotbal Club Brașov);
Atacanți: David Palade (Torino FC), Atanas Trică (Universitatea Craiova);
România U18 va mai juca un amical la această acțiune, dar în țară, la Buftea. Marți, 29 martie, va întâlni divizionara a doua Metaloglobus, într-un amical ce va începe la ora 12:00.
România U18 se află în perioada pregătirilor pentru campania de calificare la EURO 2023. În toamnă va avea loc prima fază a calificărilor, când sunt programate meciuri cu Letonia (21 septembrie), Lituania (24 septembrie) și Austria (27 septembrie).
La Turneul de Elită se vor califica automat primele două clasate, dar și cel mai bun loc 3 din toate grupele preliminare. Campionatul European 2023, categoria sub 18 ani, va avea loc în Malta.
Foto: FRF
https://liga2.prosport.ro/seria-1/trairile-tinerilor-din-liga-2-dupa-calificarea-la-euro-u19-albert-hofman-e-cu-gandul-si-la-u-cluj-in-timp-ce-andreas-chiritoiu-s-a-emotionat-mi-au-dat-lacrimile-19224857
https://liga2.prosport.ro/seria-1/foto-video-poli-timisoara-a-inaugurat-noul-giulesti-sarbatoarea-rapidului-a-fost-traita-alaturi-de-fratii-de-pe-bega-iar-atmosfera-a-fost-una-aparte-rezultatul-amicalului-a-trecut-in-planul-sec-19224850
https://liga2.prosport.ro/seria-1/nae-constantin-nu-se-entuziasmeaza-dupa-remiza-inregistrata-de-petrolul-cu-fc-voluntari-ce-a-constatat-antrenorul-ploiestenilor-19224805
https://liga2.prosport.ro/seria-1/romania-u19-s-a-calificat-la-euro-toti-cei-sapte-jucatori-din-liga-2-au-fost-pe-teren-in-victoria-cu-croatia-u19-19224784