Eșec înregistrat de România U18 în al doilea amical cu Slovacia U18. Robert Petculescu, de la CS Afumați, a marcat pentru tricolori

Andrei PASCU 19 Nov. 2024, 14:55 Naționale
Eșec înregistrat de România U18 în al doilea amical cu Slovacia U18. Robert Petculescu, de la CS Afumați, a marcat pentru tricolori

Echipa națională a României sub 18 ani, al cărei selecționer este Adrian Dulcea, a încheiat cu înfrângere acțiunea din noiembrie, care a avut loc în țară și în cadrul căreia a programat două amicale contra selecționatei similare a Slovaciei. Prima partidă de verificare a consemnat un succes la limită pentru tricolori, scor 1-0, însă al doilea test a fost pierdut.

Duelul a avut loc luni, 18 noiembrie, pe stadionul din Chiajna, iar slovacii au învins tot la un gol diferență, scor 2-1. Au avut avantaj de două goluri încă de la pauză, iar tricolorii au redus din diferență în partea secundă.

Eșec pentru România U18 în al doilea amical cu Slovacia U18

Stagiul de pregătire a durat ceva mai mult de o săptămână, de pe 10 noiembrie până pe 18 noiembrie, fiind încheiat chiar în ziua disputării amicalului al doilea cu Slovacia U18. Cantonamentul a avut loc în țară, iar testul care s-a disputat luni a fost, așadar, pierdut.

Scorul a fost deschis încă din minutul 20, când adversarii au marcat prin Adam Zulevic, în timp ce Martin Bacik a mărit ecartul pe tabelă în finalul reprizei, cu cinci minute înaintea fluierului final al primei părți.

Robert Petculescu a marcat pentru România U18

Pentru România U18 a reușit să marcheze, în minutul 70, un jucător din Liga 2, Robert Petculescu (foto principal, cu numărul 8), legitimat la nou-promovata CS Afumați. Acesta nu a fost titular în întâlnirea de luni, ci a fost introdus în chiar primul minut al pății secunde, în minutul 46.

Așa s-a întâmplat și cu celălalt jucător din Liga 2 convocat, Yanis Pîrvu, legitimat la echipa Campionii FC Argeș, care și-a făcut apariția pe teren în minutul 46.

  • România U18, în a doua partidă amicală cu Slovacia U18: Ungureanu –Senciuc, Cotor (Dumitra 46′), Manolache (cpt.), Pădurariu (Techereș 65′) – Necșulescu, Marchidan (Tomșa 46′), Domniței (Petculescu 46′) – Popa (Y. Pîrvu 46′), Stanciu, Crișan (Chirilă 46′).
    Rezerve neutilizzte: Radu – Gașpăr, Fotin

Lotul României U18 pentru acțiunea din noiembrie:

  • portari: Bogdan Ungureanu (FC Rapid 1923), Riccardo Radu (Juventus Torino / Italia);
  • fundași: Ștefan Senciuc (Venezia FC / Italia), Florin Gașpăr (Universitatea Craiova), Eduard Cotor (SV Meppen / Germania), Rareș Fotin (Girona / Spania), Matei Manolache (FCSB), David Dumitra (Farul Constanța), Ricardo Pădurariu (FCSB), Alin Techereş (Universitatea Cluj);
  • mijlocași: Alex Marchidan (Farul Constanța), Robert Petculescu (CS Afumați), Yanis Pîrvu (Campionii FC Argeș), Francesco Domnitei (AC Milan / Italia), Troy Tomșa (Sassuolo / Italia), Raul Gogonea (Freiburg / Germania), Robert Necșulescu (FCSB), Denis Crișan (Rayo Vallecano / Spania);
  • atacanți: Ștefan Chirilă (FC Cincinnati / SUA), Raul Stanciu (US Lecce / Italia).

Foto: FRF

Andrei PASCU 19 Nov. 2024, 14:55 Naționale
Pe aceeași temă