Ripensia a plecat de miercuri dimineața spre Ploiești. Cosmin Petruescu, despre meciul cu Petrolul: ”Nu joacă întotdeauna calculele hârtiei”

Anda DELIU 16 Sep. 2021, 00:26 Liga 2
Ripensia a plecat de miercuri dimineața spre Ploiești. Cosmin Petruescu, despre meciul cu Petrolul: ”Nu joacă întotdeauna calculele hârtiei”

Ripensia Timișoara va juca vineri pe terenul Petrolului, în etapa a 7-a a Ligii 2, iar echipa a pornit de miercuri dimineața spre zona din jurul Capitalei. Cosmin Petruescu are și probleme de lot, dar e optimist înainte de o deplasare tare pentru echipa sa.

Petruescu laudă adversarul

Antrenorul Ripensia a lăudat startul de sezon al echipei ploieștene, cu 15 puncte acumulate dintr-un total de 18, puncte care clasează Petrolul la un punct în spatele liderului Concordia Chiajna.

”Știm că ne așteaptă o partidă dificilă prin prima clasamentului, prin prisma cifrelor, a rezulatelor înregistrate de Petrolul până în prezent. E echipa cu cel mai bun atac din Liga 2, bineînțeles, dacă facem excepția de victoria cu 14-0 a celor de la Gloria Buzău (n.r. – echipa se numește FC Buzău, nu Gloria), și echipa cu cea mai bună apărare, au un singur gol primit în partidele disputate până acum. Pe teren propriu, e clar că sunt o echipă redutabilă, cred că sunt la cel mai bun start de sezon de când sunt în Liga 2 și de când și-au propus promvoarea în prima ligă. Dar nu joacă întotdeauna calculele hârtiei. Pe teren se poate întâmpla orice. Au mai fost surprize și din acest punct de vedere consider că avem și noi șansa noastră și vom merge la Ploiești să jucăm fotbal”, a declarat Cosmin Petruescu despre meciul de pe ”Ilie Oană”, programat vineri, de la ora 16:00.

După primele șase etape, Petrolul are 13 goluri marcat și unul singur primit. Un gol încasat are și Concordia. În schimb, Ripensia are opt goluri date și șapte primite.

Fără avion la Ripensia!

Dacă Poli Timișoara, clubul fără patroni, face deplasările lungi cu avionul, la Ripensia, club cu patron, nu se pune problema de așa ceva.

Echipa echipată în roșu și galben a plecat de miercuri din Timișoara, iar joi vor face un antrenament în apropierea Capitalei. Meciul are loc la Ploiești.

”Ne adaptăm la posibilitățile noastre. Din ce știu eu, se va sta în zona Bucureștiului, nu știu exact unde, conducerea administrativă s-a ocupat”, a spus antrenorul despre acest aspect.

Sunt indisponibili sigur Sokovic, Rogac și Pădurariu, iar Ene, Valerii Macrițchii și Mitrov erau incerți, deoarece s-au accidentat marți la antrenament.

Patru victorii și niciun gol primit pentru Petrolul în meciurile cu Ripensia

Cu 15 puncte, Petrolul e pe locul 2 în Liga 2. Ripensia are 9 puncte și ocupă locul 9. Meciul de la Ploiești are loc vineri, de la ora 16:00, în etapa a 7-a a ligii secunde.

Ripensia vine după un succes acasă cu Astra, scor 2-1, prima victorie obținută pe teren propriu în acest sezon. De partea cealaltă, Petrolul a câștigat cu 2-1 la Unirea Slobizia.

În precedentele întâlni dintre Petrolul și Ripensia, patru la număr, toate în Liga 2, au fost înregistrate numai victorii pentru prahoveni, în următoarea ordine, 1-0 la Ploiești, 2-0 și 1-0 la Timișoara și 5-0 pe ”Ilie Oană”.

Foto: Sebastian Tătaru (Mediafax Foto)

Anda DELIU 16 Sep. 2021, 00:26 Liga 2
Pe aceeași temă