Dinamo va aborda partida de sâmbătă, din etapa a 7-a a play-off-ului Ligii 2, cu unul dintre cei mai importați fotbaliști în lot! După accidentarea suferită în derby-ul cu Steaua, în urmă cu mai bine de două săptămâni, spaniolul Dani Igleias a revenit la antrenamentele obișnuite.
Ibericul a absentat în confruntările cu Poli Iași (scor 1-3) și Gloria Buzău (scor 2-2), dar acum, pentru confruntarea cu Unirea Dej, de pe teren propriu, va face parte din planurile antrenorului Ovidiu Burcă.
Potrivit Radio Dinamo 1948, spaniolul s-a antrenat normal în ultimele zile și chiar ar putea intra încă din primul minut al confruntării cu clujenii, pe care ”câinii” i-au învins în tur la scor, 3-0. De altfel, Dani Igleias și-a trecut numele pe lista marcatorilor cu două goluri atunci.
Tot o revenire este consemnată și în cazul atacantului Cătălin Țîră, conform sursei amintite. Accidentat în duelul cu Poli Iași, vârful nu a fost disponibil runda trecută, cu Gloria Buzău, dar acum poate evolua sâmbătă, în confruntarea care va avea loc pe ”Arcul de Triumf”. Poate intra în orice moment.
În acest moment, Dinamo e pe locul 4 în play-off, cu 39 de puncte, iar Gloria Buzău e sub ea, cu un punct mai puțin. Formația lui Ovidiu Burcă devansează și Unirea Dej, care are 35 de puncte.
În play-off, Dinamo a pierdut două partide. A înregistrat o remiză, 1-1 cu Gloria Buzău, acasă, două victorii, 3-0 cu Unirea Dej, în deplasare, și 3-0 cu SC Oțelul, pe teren propriu, iar ulterior a cedat în derby-ul cu Steaua, în deplasare, scor 0-2. În ultima rundă a turului, pe ”Arcul de Triumf”, a cedat cu Poli Iași, scor 1-3. În prima etapă din play-off, cu Gloria Buzău, a făcut 2-2, în deplasare.
”Nu trag cu ochiul. Chiar am văzut UTA contra celor de la Cluj, am văzut Mioveniul (n.r. – aceasta a retrogradat direct deja, deci nu va juca baraj de menținere). Sunt echipe bune, cu jucători foarte buni, cu antrenori cu experiență, dar noi nu ne gândim deocamdată la baraj.
Dacă e să ajungem la baraj, meciurile le pregătim abordând următorul joc la victorie. Așa am făcut de la început, așa facem în continuare. Asta este strategia noastră”, spunea Ovidiu Burcă despre eventualul baraj de promovare pe care îl poate disputa Dinamo la finalul play-off-ului.
Pentru partida cu Unirea Dej, Dinamo nu a reușit să vândă, până vineri dimineață, cu o zi înaintea întâlnirii de pe ”Arcul de Triumf”, prea multe bilete.
Conform Radio Dinamo 1948, fanii au cumpărat aproximativ 2.000 din tichetele scoase la vânzare, astfel că se anunță o asistență destul de scăzută, mai mică decât celelalte partide organizate de Dinamo pe acest stadion.
Foto: Andrei Pițigoi și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/tatal-unuia-dintre-tinerii-exclusi-din-lot-de-ovidiu-burca-si-a-spus-nemultumirea-la-hagi-nu-mergi-la-scoala-nu-esti-primit-la-antrenament-la-dinamo-daca-faci-asta-esti-dat-afara-19269349
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-steaua-se-joaca-luni-15-mai-in-etapa-a-9-a-a-play-off-ului-de-liga-2-19269333
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-isi-pierde-unul-dintre-sponsori-motivele-pentru-care-omul-de-afaceri-nu-vrea-sa-mai-investeasca-la-clubul-din-ghencea-si-de-ce-vrea-sa-cumpere-fcsb-exclusiv-19269337
https://liga2.prosport.ro/seria-1/iulian-rosu-mai-crede-in-promovarea-directa-a-lui-dinamo-19269222