Reacția lui Costel Enache, după ce ”U” Cluj a pierdut la ”masa verde” cu Farul: ”Acum, că ne-am lovit de ea, pare ilogică această masură. Refuzi competiția și primești trei puncte”

Andrei PASCU 11 Mar. 2021, 11:21 Liga 2
Reacția lui Costel Enache, după ce ”U” Cluj a pierdut la ”masa verde” cu Farul: ”Acum, că ne-am lovit de ea, pare ilogică această masură. Refuzi competiția și primești trei puncte”

În cele din urmă, a venit și verdictul meciului dintre ”U” Cluj și Farul, din a etapa a 11-a a Ligii 2, care nu a mai avut loc nici la reprogramare din pricina infectărilor cu COVID-19. Așa cum era de intuit, constănțenii au fost declarați învingători la ”masa verde” cu 3-0, chiar dacă decizia a fost luată după luni de zile.

Costel Enache: ”DSP are valori pe o gamă așa de mare încât nu-ți vine să crezi. Intervine în clasament, în spiritul competiției” 

În tabăra Universității Cluj există reproșuri. Antrenorul Costel Enache și-a declarat nemulțumirile cu privire la modul în care regulamentul a fost făcut de Federația Română de Fotbal, de când s-a instaurat pandemia cu noul coronavirus. El ar fi interpretat altfel legislația în astfel de cazuri.

Antrenorul crede că ar fi fost mai ”normal” ca meciul să nu se reprogrameze, iar echipa care a anunțat cazuri în lotul de jucători și nu poate evolua la data inițială, să piardă cu 3-0.

”Cei care au făcut regulamentele au încercat să ajute fotbalul, dar nu știu cât de eficientă a fost această măsură. Acum, că ne-am lovit de ea, pare ilogică această masură. Tu refuzi competiția și primești trei puncte. În viață, poți fi lovit cateodată de soartă, pot accepta, dar nu pot să accept când cineva se leagă de anumite lucruri din regulament și îți râde în nas.

Dacă regulamentul zicea că ori joci cu cine ai, ori pierzi 0-3, clar pierdeam la ora aia, la prima amânare. Mi se pare deplasat ca un club să poată juca atunci când are zece cazuri, iar un altul să nu poată juca cu un caz. Se interpretează ciudat. DSP are valori pe o gamă așa de mare încât nu-ți vine să crezi. Intervine în clasament, în spiritul competiției”, a spus Costel Enache la DigiSport.

Înainte ca ”U” Cluj să ajungă în această situație de a pierde un meci la ”masa verde” din cauza nedisputării meciului fiindcă au fost probleme cu infectarea fotbaliștilor cu COVID-19, alte două jocuri din Liga 2 (Aerostar Bacău – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 0-3, Unirea Slobozia – CSM Slatina 0-3) au trecut prin aceeași problemă, însă Costel Enache sau clubul său n-au comentat nimic când au remarcat această situație. Odată cu jocul ”U” Cluj – Farul și partida Ripensia – CS Mioveni nu s-a jucat, această din urmă din cauza a și mai puțin infectări avute de CS Mioveni față de Farul.

”U” Cluj, șanse pur teoretice la play-off. E pe 10 acum 

În urma acestei decizii, Universității Cluj îi scad și mai mult șansele la play-off-ul Ligii 2, în condițiile în care și înaintea acestui rezultat ele erau diminuate. După ce s-a aflat că Farul a primit cele trei puncte, s-au făcut anumite modificări în clasament.

Universitatea Cluj e acum pe 10, cu 26 de puncte în 17 meciuri, în timp ce Farul a urcat pe locurile de play-off, pe 5 mai exact, cu 28 de puncte în tot atâtea partide ca ardelenii. Pentru a mai spera la grupa pentru promovare, ardelenii au nevoie de victorii ultimele două meciuri din sezonul regular, cu U Craiova 1948 SA și Petrolul, ambele pe teren propriu.

În același timp, ”U” Cluj are nevoie și de jocul rezultatelor.

Foto: Flaviu Buboi / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-farul-castiga-la-masa-verde-meciul-nedisputat-nici-la-reprogramare-cu-u-cluj-clasamentul-ligii-2-sufera-modificari-importante-cu-trei-etape-inainte-de-fi-19173809

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-isi-poate-rata-sezonul-din-cauza-arbitrilor-cine-este-toni-prajitura-un-arbitru-cu-predispus-la-ingrasat-sustinut-de-deaconu-atent-i-19173834

https://liga2.prosport.ro/seria-1/se-redeschid-stadioanele-in-romania-razvan-burleanu-nu-avem-inca-un-raspuns-de-la-autoritati-presedintele-frf-despre-schimbarea-protocolului-medical-19173855

 

Andrei PASCU 11 Mar. 2021, 11:21 Liga 2
Pe aceeași temă