Fără banii de la Primărie, care întârzie să mai vină, Rapid CFR pare condamnată la moarte. Problemele financiare grave și faptul că fotbaliștii n-au mai fost plătiți de luni bune au făcut ca atmosfera în lot să fie una disperată. De altfel, sătul de atâtea promisiuni, cel mai bun jucător al echipei, Dorin Semeghin, a refuzat să facă deplasarea pentru meciul din runda trecută de la Buzău, alți fotbaliști importanții fiind convinși să urce în autocar doar cu câteva momente înainte de plecare, la rugămințile antrenorului Marin Barbu.
Oricum, în condițiile în care situația la club nu se va îmbunătăți în următoarele zile, este de așteptat ca mai mulți jucători să urmeze gestul mijlocașului Florin Apetri, care a renunțat în urmă cu două săptămâni la activitatea fotbalistică din cauza lipsei siguranței unui venit sigur.
„Fotbaliștii joacă de mult timp fără salarii, iar eu i-am tot aburit în ultimele luni să se pregătească conștiincios, sperând că lucrurile o să se redreseze. Săptămâna aceasta este decisivă pentru viitorul fotbalului de la Suceava. Oamenii de aici trebuie să se decidă dacă mai vor echipa. Eu mă urc în mașină și plec acasă, însă e păcat ca un oraș cu tradiția Sucevei să rămână fără echipă”, a declarat Marin Barbu.
De altfel, „Magiun” nici nu a luat loc pe banca tehnică la partida de la Buzău, fiind obligat să vadă meciul din tribune. „Nu mai am voie să stau pe banca tehnică, pentru că nu am putut să semnez până la această oră un contract de muncă cu Rapidul. Dar am fost prezent în tribună, pentru că nu îi puteam lăsa pe băieții aceștia”, a precizat Marin Barbu.
Așadar, situația de la club este una explozivă, fără sprijinul imediat al autorităților locale existând toate șansele ca echipa de Liga a II-a a a Sucevei să dispară în timp record de pe harta fotbalului românesc, așa cum s-a mai întâmplat în trecut cu Foresta, Bucovina sau Cetatea.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU