Fotbaliștii de la Rapid au intrat în vacanță după ce au încheiat prima parte a campionatului pe locul al 10-lea, din 13 participante, acumulând în această perioadă un număr de 12 puncte. Antrenorii au stabilit reunirea lotului pentru data de 14 ianuarie, însă jucătorii așteaptă să fie chemați la club mult mai repede, pentru a intra în posesia restanțelor financiare.
„Urmează să avem zilele viitoare o întrevedere cu conducerea clubului, în care să analizăm parcursul echipei din tur și evoluția fiecărui fotbalist în parte. Abia apoi vom vedea ce întăriri se impun, numai că majoritatea soluțiilor de îmbunătățire a calității lotului sunt condiționate de partea financiară. Ținând cont că partea a doua a campionatului se anunță mult mai disputată, consider că avem nevoie să ne consolidăm lotul în toate compartimentele”, a declarat antrenorul principal al Rapidului, Ovidiu Murariu.
Murariu crede că se putea mai mult
În continuare, tehnicianul sucevean a emis o scurtă concluzie a parcursului echipei pe care a antrenat-o în turul campionatului. „Dacă luăm în calcul incertitudinile de astă vară și întârzierea cu care am plecat la drum, putem opina că zestrea de 12 puncte de care beneficiem în prezent este mulțumitoare. Pe de altă parte, încercăm și o undă de dezamăgire, pentru că jocul etalat de echipa noastră în tur ne-ar fi dat dreptul să sperăm la mai mult. Însă neșansa și lipsa de concentrare a fotbaliștilor noștri în anumite momente cheie, ne-au privat de o clasare mai bună la jumătatea întrecerii”, a precizat Murariu.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
Foto: photochic.ro