Progresul Spartac joacă ”finala” cu Ripensia în momentul perfect, iar victoria îi mărește șansele la locul de baraj. Analiza lui Andrei Erimia

Andrei PASCU 13 Apr. 2023, 16:52 Liga 2
Progresul Spartac joacă ”finala” cu Ripensia în momentul perfect, iar victoria îi mărește șansele la locul de baraj. Analiza lui Andrei Erimia

Progresul Spartac are ocazia să își asigure, în mare măsură, locul de baraj în play-out-ul de Liga 2. În etapa a 4-a, bucureștenii vor primi vizita Ripensiei, vineri, de la ora 11:00, timișorenii fiind la trei puncte în spatele lor în ierarhia Grupei B.

Progresul Spartac primește vizita echipei Ripensia, în etapa a 4-a a play-out-ului de Liga 2

În cazul unui succes, Progresul Spartac va mai pune încă trei puncte în raport cu Ripensia, iar șansele pentru locul de baraj ar crește foarte mult. Andrei Erimia, antrenorul gazdelor de vineri, a atras atenția jucătorilor săi și public, într-o declarație făcută înaintea disputei.

El cataloghează duelul drept o ”finală”, dar vine și într-un moment bun pentru Progresul Spartac, chiar după prima victorie în Liga 2, după 15 meciuri fără succes, după 9-0 cu Unirea Constanța runda trecută.

Andrei Erimia, analiza ”finalei” Progresul Spartac – Ripensia

Ripensia, de partea cealaltă, vine după o remiză pe teren propriu, cu Viitorul Pandurii, scor 1-1. Deși n-a mai câștigat de nouă meciuri formația din Timișoara, Andrei Erimia a analizat situația și a văzut un joc bun de multe ori.

O să fie o partidă de ultimă șansă pentru ei, iar în cazul nostru, de asemenea, una pe care trebuie să o câștigăm. Va fi, cu siguranță, un meci viu disputat, în care trebuie să fim inteligenți, și atenți la fiecare detaliu. Sunt cert că ne putem îndeplini obiectivele stabilite pentru meciul de vineri.

(N.r. – Schimbările făcute în iarnă de Ripensia) Chiar dacă au făcut destul de multe schimbări, au continuat să se descurce bine. Într-adevăr, au pierdut multe meciuri, dar aproape de fiecare dată la diferențe mici, la limită, încercând uneori să și egaleze, așa cum au făcut-o cu Viitorul.

Ei se luptă pentru fiecare meci. Chiar dacă nu au reușit să obțină prea multe puncte, au avut de multe ori momente bune de meci. Suntem pregătiți să luăm foarte în serios meciul ăsta.

Sunt sigur că sunt concentrați jucătorii. Aveam nevoie de victoria asta, și ne bucurăm că a venit, ne-a dat tuturor un tonus de încredere. Moralul e mai ridicat, iar asta este exact ce are nevoie o echipă pentru a performa, indiferent de nivel.

Performanța se clădește pe o atmosferă bună și o stare de încredere. Astea sunt niște atuuri pe care le-am câștigat după meciul cu Unirea Constanța, și pe care va trebui să le folosim în meciul cu Ripensia”, a spus Andrei Erimia, conform Progresul Spartac.

Mihai Șandru vine după două goluri marcate în Unirea Constanța – Progresul Spartac

Progresul Spartac a rupt lanțul rezultatelor fără victorie în Liga 2, concretizând duelul cu cea mai slabă formație a campionatului, Unirea Constanța, chiar dacă partida a avut loc în deplasare. S-a impus de o manieră evidentă, 9-0 la final, după 4-0 la pauză, în runda trecută

Mihai Șandru a prefațat la rândul său partida cu Ripensia. Se află într-o formă bună și din perspectivă individuală, reușind două goluri și o pasă decisivă în confruntarea cu Unirea Constanța.

O partidă foarte importantă pentru noi, care, în mare parte, va decide dacă ne menținem locul de baraj. Însă, noi o să ne concentrăm ca pentru fiecare meci, să dăm tot ce avem mai bun, și să câștigăm. Și am încredere că vom face chestia asta.

(N.r. – Despre realizările personale din partida cu Unirea Constanța) Nu cred că ăsta e cel mai important lucru. Cel mai important lucru e să câștige echipa, și sper să o facem, așa cum am făcut-o și în etapa trecută.

Este normal să se îmbunătățească atmosfera echipei, iar cu toții suntem motivați să o ținem tot așa. E un sentiment plăcut, să obținem victoria, după atâtea etape. Sper să avem cât mai multe până la finalul campionatului!”, a spus Șandru.

Foto: Progresul Spartac

 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/interviu-jakub-vojtus-dupa-dubla-reusita-in-ghencea-cu-steaua-presimteam-ca-voi-face-un-meci-bun-si-ca-voi-inscrie-daca-mai-tinea-cateva-minute-simteam-ca-pot-face-hattrickul-19266516

https://liga2.prosport.ro/seria-1/paul-codrea-se-asteapta-ca-meciul-cu-selimbar-sa-fie-cel-mai-greu-de-cand-a-preluat-o-pe-poli-timisoara-si-face-un-apel-catre-suporteri-doar-victoria-ii-mai-tine-in-carti-pentru-salvare-pe-alb-violet-19266514

https://liga2.prosport.ro/seria-1/carlo-ancelotti-model-de-inspiratie-pentru-dan-alexa-inainte-de-fc-brasov-unirea-constanta-totul-depinde-de-cum-vor-arata-la-joc-19266498

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dani-iglesias-si-dinamo-in-cel-mai-bun-moment-al-sezonului-inainte-aveam-cam-20-de-minute-bune-pe-meci-acum-suntem-constanti-de-la-inceput-pana-la-final-felul-in-care-ovidiu-bur-19266491

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-dinamo-sanse-mari-sa-se-dispute-cu-casa-inchisa-19266482

 

 

Andrei PASCU 13 Apr. 2023, 16:52 Liga 2
Pe aceeași temă