N-a fost decisiv, dar a trimis-o în infern! Eugen Beza, după ce CSC Șelimbăr a fost umilită la Satu Mare și și-a complicat lupta pentru evitarea retrogradării: ”Am încercat să iau presiunea de pe jucători. Probabil că nu a fost bine”

Marius ANGHEL 21 Apr. 2026, 15:09 Liga 2

CSC Șelimbăr are emoții mari pentru menținerea în Liga 2. A ratat șansa să-și învingă contracandidatele în lupta pentru evitarea retrogradării și și-a complicat finalul de sezon.

A tratat ultimele sale două jocuri, împotriva principalelor contracandidate, ca partide care nu erau decisive, chiar dacă victoria în ele ar fi oferit un viitor mai liniștit. S-a mulțumit cu remiza în deplasarea de la CSC Dumbrăvița (scor 0-0), iar la Satu Mare a suferit una dintre cele mai drastice eșecuri din acest sezon (scor 0-4).

După înfrângerea cu CSM Olimpia, CSC Șelimbăr mai are un singur punct în fața trupei sătmărene, aflată pe loc direct retrogradabil, iar Eugen Beza se gândește că a greșit când, în săptămâna premergătoare întâlnirii, a încercat să ia presiunea de pe jucători.

CSC Șelimbăr a fost umilită la Satu Mare, Eugen Beza a încercat să găsească expliații pentru rușine

CSC Șelimbăr a suferit, sâmbătă, la Satu Mare, cea mai drastică înfrângere în această ediție a Ligii 2. A pierdut cu scorul de 0-4 întâlnirea cu CSM Olimpia, contând pentru etapa a 4-a a play-out-ului, chiar dacă a avut în fața o formație pe care dacă ar fi învins-o nu ar mai fi avut griji în privința unei retrogradări directe.

Pe teren, trupa sibiană a fost depășită clar de echipa de sub ea în clasament. Mircea Donca (11), Matei Marin (68), Ervin Zsiga (86) și Cosmin Zamfir (90+3) au înscris golurile cele mai dure înfrângeri suferite de CSC Șelimbăr în acest sezon.

Eugen Beza crede că jucătorii săi au fost depăși de miza meciului, altfel nu-și explică lipsa de implicare a lor.

”Nu mai poți spune decât să feliciți echipa gazdă. Au meritat victoria. Din păcate, noi am fost… Nu știu, încerc să găsesc explicații. Probabil am fost un pic depășiți de miza jocului, cu toate că toată săptămâna am încercat să iau presiunea de pe jucători. Probabil că nu a fost bine, trebuia să pun mai multă presiune. Toți suntem vinovați, cu mine în frunte. Este o înfrângere rușinoasă.
Am riscat în a doua repriză, era normal, pentru că, până la urmă, nu contează că e 1-0 sau 4-0, doar că rămâne lipsa noastră de implicare, de a gestiona situația în care ne aflăm”, a spus Beza, după joc.

  • CSC Șelimbăr, în eșecul cu CSM Olimpia: Măluțan – Tud. Telcean, Natea (cpt.), Wiktorski, Rz. Călugăr – Buzan, Al. Luca, Rob. Boboc, Lenghel – P. Petrescu, Bucuroiu. Rezerve: Băilă – Mihart, Vuc, Birbic, D. Benzar, Andr. Șerban, Tud. Ivan, Giafer, Ayine.

Meciul n-a fost decisiv, dar a băgat Șelimbărul cu un picior în groapă! Situația privind menținerea în Liga 2 e și mai delicată

Un avertisment pentru Beza putea să fie și primul meciul din acest sezon dintre cele două echipe. În sezonul regular, partida dintre CSC Șelimbăr și CSM Olimpia s-a disputat la Cisnădie, deci pe terenul sibienilor, iar formația sătmăreană, ultima clasată și fără punct înregistrat, cum era și Șelimbărul la acel moment, dar cu un golaveraj mai bun, obținea un punct, după un 1-1 în care ea marcase prima (Matei Marin – 55 / Kamil Wiktorski – 61).

Înainte de întâlnirea de acum, din etapa a 4-a a play-out-ului, Șelimbărul avea patru puncte în fața celor de la CSM Olimpia, iar Beza spunea că partida nu este decisivă, dar și că ”indiferent ce s-ar întâmpla, avem numai şi numai de câştigat”.

Cum echipa din județul Sibiu a pierdut la Satu Mare, ceea ce a câștigat este doar norocul că și formația de deasupra sa, CSC Dumbrăvița, a cedat în această etapă, iar distanța față de ea, de două puncte, a rămas aceeași. Ce nu poate fi numit câștig este că CSM Olimpia s-a apropiat la un punct, dar de apropiat s-a apropiat la patru puncte și ultima clasată CS Tunari, învingătoarea Dumbrăviței (scor 2-1). Astfel, inclusiv ilfovenii mai au șanse de menținere în Liga 2 în acest moment.

Iar în etapa următoare, următorul adversar al trupei lui Eugen Beza este chiar CS Tunari, în fața căreia a pierdut în primul meci oficial din 2026, scor 0-1 la Buftea, iar o nouă înfrângere în fața ilfovenilor îi va aduce și pe aceștia la doar un punct în spate.

”Au intrat și ei în calcule (n.r. – CS Tunari). E un meci de care pe care. Cum spuneam, și se pare că am dreptate, fiecare meci contează, fiecare punct. Jucăm acasă. Până la urmă, soarta este în mâinile noastre.

Ca scenarii sunt deja trei. Poți retrograda direct, poți ajunge la baraj sau poți să te salvezi direct, ținând cont că Dumbrăvița a pierdut și ea. Trebuie să ne trezim, să vedem unde am greșit. Cred că meciurile acestea se câștigă cu implicare totală, se câștigă cu inima. Noi, astăzi, am fost foarte timorați, am făcut foarte multe greșeli individuale. Am avut niște situații, la 1-0, prin care se putea intra în joc, dar, per total, echipa gazdă a meritat victoria”, a mai spus Beza după înfrângerea de la Satu Mare.

Luptă în patru în Grupa B a play-out-ului pentru evitarea celor două locuri retrogradabile și o poziție care duce în baraj de salvare de la retrogradare

Trei etape au mai rămas de disputat din această ediție a play-out-ului Ligii 2, iar situația în Grupa B este un complicată pentru ultimele patru clasate.

ACSM Reșița, FC Bacău, Concordia Chiajna și CS Afumați, primele patru clasate, sunt salvate matematic de la retrogradare, în timp ce CSC Dumbrăvița, CSC Șelimbăr, CSM Olimpia Satu Mare și CS Tunari se pare în acest moment că se vor lupta până în ultima rundă pentru a-și asigura sportiv rămânerea în Liga 2.

CSC Șelimbăr va mai întâlni CS Tunari (acasă), ACSM Reșița (deplasare) și FC Bacău (acasă) în ultimele trei etape ale play-out-ului.

Contracandidatele vor avea următorii adversari:

  • CSC Dumbrăvița: ACSM Reșița (a), FC Bacău (d) și CS Afumați (a).
  • CSM Olimpia Satu Mare: CS Afumați (d), CS Tunari (a) și Concordia Chiajna (d).
  • CS Tunari: CSC Șelimbăr (d), CSM Olimpia (d) și ACSM Reșița (a).

Foto: Erik Geiger / Mediafax Foto

Marius ANGHEL 21 Apr. 2026, 15:09 Liga 2
Pe aceeași temă