Într-o perioadă în care știrile negative sunt pe primul plan când vine vorba de Progresul, iar incertitudinea e cuvântul de bază în curtea “bancarilor”, președintele clubului, Bogdan Tohăneanu, a acceptat să vorbească despre situația în care se află clubul pe care, încă, îl conduce.
 Â
După ce Progresul nu a fost programat în etapa cu numărul 23 și Banca Națională i-a somat, din nou, pe “bancari” să părăsească baza sportivă, clubul se vede în imposibilitatea de a continua activitatea.
 Â
Ce se întâmplă la Progresul ?
Din păcate situația este una mai mult decât imposibilă. Trebuie să vă spun că reușisem să facem rost de bani pentru a plăti datoriile față de jucători. Din păcate, după cum se vede, BNR-ul a intervenit din nou și ne-a somat să părăsim baza până pe șapte aprilie. În aceste condiții nu mai putem face acea infuzie de capital, pentru că nimeni nu îți dă bani în situația în care suntem noi.
Ne-am judecat cu banca într-o instanță civilă și chiar dacă am pierdut mai aveam șanse în acest proces. Ei ne cer încă 400.000 de euro pe lângă chiria pe care trebuia să o plătim, pentru dobânzi și întârzieri de plată.
Â
Â
Totuși de ce s-a ajuns aici ?
Problemele pleacă din trecut. Eu am avut această nebunie de a salva Progresul, dar, după cum le-am spus și jucătorilor, nu am avut puterea să redresez greșelile care erau deja făcute. Au fost două momente decisive pentru club. Primul moment, în care Dodu nu a mai putut susține echipa, iar al doilea a fost momentul în care a intervenit Banca. Puteam, alături de ceilalți acționari, să punem clubul pe picioare, dar Banca ne-a pus mereu piedici. E foarte ciudat cum au acționat. Au așteptat momentele cele mai dificile și ne-au pus bețe în roate.
Â
Â
Va părăsi Progresul baza pe 7 aprilie ?
Am primit promisiunea de la domnul Lupescu că va fi și el prezent în Cotroceni pentru a afla cu adevărat motivele pentru care vom fi evacuați.
Â
Â
Mai rămâne ceva de făcut ?
Trebuie să îi mulțumesc domnului Mulțescu pentru caracterul de care a dat dovadă. A venit singur la club și a spus că vrea să ne ajute, fără să ceară niciun ban, până în momentul în care ne vom repune pe picioare. El a fost singurul care a făcut cu adevărat ceva. În rest, am tot fost ajutați, dar doar cu vorbe. Dacă s-ar afla câte persoane ne-au promis că ne vor ajuta…
Â
Â
Trebuie să vă pun și această întrebare. Se desființează Progresul ?
Îmi pare rău că s-a ajuns aici. Din păcate facem parte dintr-un sistem bolnav. Uitați-vă și la echipa națională. În fotbalul nostru există recuperatori. Mai e ceva de zis? Progresul e cu ambele picioare în prăpastie și doar o mână nu îi dă voie să se prăbușească…
Â
Â
Articol scris de Alexandru AmironoaieiÂ
Â