Programul ultimei etape a play-out-ului Ligii 2. Ripensia, Recea, Reșița și Slobozia își vor afla soarta sâmbătă. Una dintre ele retrogradează direct, iar altele două vor merge la baraj de menținere

Marius ANGHEL 04 May. 2021, 14:22 Liga 2
Programul ultimei etape a play-out-ului Ligii 2. Ripensia, Recea, Reșița și Slobozia își vor afla soarta sâmbătă. Una dintre ele retrogradează direct, iar altele două vor merge la baraj de menținere

O etapă a mai rămas de disputat din play-out-ul Ligii 2 și, în continuare, singurele necunoscute importante sunt a doua echipă retrogradată direct din Grupa B și ocupantele pozițiilor 5 în cele două serii, care vor duce, ulterior, la un baraj în dublă manșă pentru menținerea în eșalonul secund.

Etapa a 7-a a play-out-ului Ligii 2 începe vineri seară și se termină sâmbătă după-amiază

Etapa a 7-a a play-out-ului Ligii 2 debutează de vineri seară, 7 mai, de la ora 19:00, cu meciul dintre SCM Gloria Buzău și Concordia Chiajna, două formații fără grijă din Grupa B.

Celelalte cinci partide ale acestei ultime etape se desfășoară sâmbătă, de la ora 11:00, la Timișoara (Ripensia), Târgu Jiu (Pandurii), Cluj-Napoca, în Grupa A, Ploiești și Slobozia, în Grupa B.

În această ultimă etapă vor sta CSM Slatina, în Grupa A, respectiv Viitorul Pandurii Târgu Jiu, în Grupa B.

Pandurii și CSM Slatina au retrogradat în Liga 3, Recea și Ripensia se luptă pentru a evita locul 5 în Grupa A a play-out-ului Ligii 2

Cu o etapă înainte de final, în Grupa A, ultimele două locuri retrogradabile direct sunt ocupate de Pandurii Târgu Jiu și CSM Slatina, care nu mai au nicio șansă de salvare.

În schimb, pentru a evita poziția a 5-a, care duce la baraj de menținere în Liga 2, sunt în luptă Fotbal Comuna Recea (32 puncte) și Ripensia Timișoara (33 puncte). Diferența dintre cele două echipe este de doar un punct, în favoarea timișorenilor, iar în ultima rundă Ripensia joacă acasă cu Metaloglobus, iar Recea are meci în deplasare la ”U” Cluj.

În caz de egalitate la puncte între Ripensia și Recea, primul criteriu de departajare este numărul de puncte cu care au intrat în play-out. Maramureșenii sunt avantajați față de timișoreni, fiindcă au început cu 23 de puncte, față de 22. În meciul direct din acest turneu, Ripensia a trecut cu 2-1 pe teren propriu de Recea.

Aerostar Bacău a retrogradat matematic în Liga 3, Unirea Slobozia și CSM Reșița au meci direct pentru a prinde barajul de menținere în Liga 2

În Grupa B a play-out-ului Ligii 2, cu o etapă înainte de final, Aerostar Bacău este retrogradata matematic de pe ultimul loc, iar pentru evitarea poziției a 6-a, direct retrogradabile, și prinderea locului 5, de baraj de menținere, se luptă CSM Reșița și Unirea Slobozia, amândouă cu 26 de puncte.

Cele două echipe vor avea chiar meci direct în această ultimă etapă. Jocul dintre Unirea și CSM Reșița va avea loc la Slobozia.

În play-out-ul Ligii 2, atât Unirea Slobozia și CSM Reșița au intrat cu același număr de puncte, 19, astfel că meciul direct este decisiv. Dacă și aici va fi egalitate, atunci va conta golaverajul general pe care îl vor avea.

În ciuda faptului că sunt câteva meciuri cu miză, cele de la Timișoara, Cluj-Napoca sau Slobozia, televiziunile deținătoare de drepturi TV au decis să nu transmită nicio partidă, preferând să televizeze sâmbătă, de la ora 11:00, meciul tur de baraj de promovare în Liga 2 dintre Mostiștea Ulmu și Steaua.

PROGRAMUL meciurilor etapelor 7 și 8 din play-off-ul Ligii 2

Program etapa 7 Grupa A play-out Liga 2:

sâmbătă, 8 mai 2021, ora 11:00
Ripensia Timișoara – Metaloglobus Bucureşti
Pandurii Târgu Jiu – Farul Constanţa
Universitatea Cluj – Fotbal Comuna Recea
CSM Slatina stă.

Program etapa 7 Grupa B play-out Liga 2:

vineri, 7 mai 2021, ora 19:00
SCM Gloria Buzău – Concordia Chiajna
sâmbătă, 8 mai 2021, ora 11:00
Petrolul Ploieşti – Aerostar Bacău
Unirea Slobozia – CSM Reșița
Viitorul Pandurii Târgu Jiu stă.

Clasament Grupa A play-out Liga 2:

1. Universitatea Cluj 5 3 1 1 11-6 39 puncte
2. Farul Constanţa 5 2 1 2 8-7 39
3. Metaloglobus Bucureşti 5 3 0 2 6-6 39
4. Ripensia Timișoara 5 3 2 0 8-3 33
5. Fotbal Comuna Recea 5 3 0 2 15-8 32
6. CSM Slatina 6 1 1 4 8-15 19
7. Pandurii Târgu Jiu 5 0 1 4 4-15 14

  • Ultimele două clasate vor retrograda în Liga 3, iar echipa situată pe locul 5 va juca baraj de menținere în Liga 2 în dublă manșă cu locul 5 în cealaltă serie de play-out.

Clasament Grupa B play-out Ligii 2:

1. Viitorul Pandurii Târgu Jiu 6 3 0 3 15-14 41 puncte
2. Petrolul Ploieşti 5 2 2 1 6-4 39
3. SCM Gloria Buzău 5 2 3 0 9-4 35
4. Concordia Chiajna 5 2 1 2 5-6 31
5. CSM Reșița 5 2 1 2 8-6 26
6. Unirea Slobozia 5 1 4 0 7-5 26
7. Aerostar Bacău 5 0 1 4 4-15 11

  • Ultimele două clasate vor retrograda în Liga 3, iar echipa situată pe locul 5 va juca baraj de menținere în Liga 2 în dublă manșă cu locul 5 în cealaltă serie de play-out.

Programul complet al Grupei A a play-out-ului Ligii 2 îl poți vedea AICI.

Programul complet al Grupei B a play-out-ului Ligii 2 îl poți vedea AICI.

Foto: Miruna Mihancea

 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-etapelor-7-si-8-din-play-off-ul-ligii-2-cele-trei-meciuri-din-urmatoarea-runda-se-disputa-intr-o-singura-zi-cu-primele-trei-clasate-avand-stabilit-joc-in-deplasare-19182766

 

Marius ANGHEL 04 May. 2021, 14:22 Liga 2
Pe aceeași temă