”Profesorul” Cristian Pustai și-a lăsat ”elevul” să vorbească după meciul câștigat cu Ripensia. Bogdan Pîrvu spune că buzoienii plâng și acum după play-off

Anda DELIU 16 Apr. 2022, 22:13 Liga 2

FC Buzău s-a impus cu 1-0, sâmbătă, pe terenul Ripensiei, după un gol marcat din prima repriză de Dinko Trebotic.

Cristian Pustai a fost suspendat la acest joc și nu a vrut să dea declarații presei de la stadion. A vorbit antrenorul cu portarii Bogdan Pîrvu, cel care a spus că buzoienii meritau să fie în play-off. E încă frustrare mare la Buzău din cauza ratării accederii în Top 6.

Încă se plânge după play-off la Buzău

Bogdan Pîrvu a punctat că FC Buzău, care a pierdut puncte în sezonul regulat chiar cu Ripensia, ar fi meritat să intre în primele șase.

”Eu zic că e o victorie meritată. Am încercat să fim echipa pozitivă și în jocul trecut. Îmi pare rău că am pierdut punctele data trecută când am jucat aici. Preferam să le luăm atunci și nici nu ne mai întâlneam, acum. Dar aceasta este fotbalul. Am demonstrat că suntem echipa care merita să fie în play-off. Las la latitudinea dumnevoastră restul. Cum considerați. Dacă suntem echipa care merită sau nu”, a declarat antrenorul cu portarii al FC Buzău.

  • Evident, FC Buzău nu a meritat să meargă în play-off, având în vedere că a terminat sezonul pe locul 8. Unirea Slobozia, care a terminat pe locul 6, merită din plin accederea în play-off. Și FK Miercurea Ciuc a fost mai bună decât echipa lui Pustai și a mers și ea în play-out.

De altfel, Pîrvu spune că Buzăul se pregătește deja de anul viitor. ”Avem motivația de a termina pe primul loc în acest play-out și a ne pregăti anul următor așa cum se cuvine. Când ne dorim să intrăm cel puțin în play-off”, a punctat antrenorul cu portarii.

Terenul de pe Electrica, criticat de buzoieni

Terenul de la Baza Sportivă Electrica, pe care Ripensia o folosește de ani buni fără a plăti vreun leu proprietarului, Societatea de Transport Public Timișoara, i-a nemulțumit pe buzoieni.

”Sigur că da. Acesta e unul din terenurile rele, cu toate eforturile organizatorilor. Și mic de dimensiuni, și sare tare mingea. Dar așa suntem noi, o echipă care încercăm să jucăm fotbal. Plus că și astăzi am încercat să dăm șanse și unor jucători care au evoluat mai puțin”, a spus Bogdan Pîrvu.

  • FC Buzău în victoria cu Ripensia: R. Stoian (cpt.) – Oteliță, Vîrtej, Wiktorski, Sălceanu – Trebotic (Cârstocea 90+3’), A. Lopez – Cr. Ciobanu (D. Burlacu 62’), Ekollo (Gaitan 77’), Neicuțescu (Al. Munteanu 46’) – Chică-Roșă. Rezerve: Cr. Avram – A. Manea, Pațurcă, R. Șt. Zamfir, Tud. Oltean.

Arbitrii, dați de gol de Pîrvu

Antrenorul cu portarii al buzoienilor a vorbit și el despre întârzierea startului meciului. Brigada condusă de arădeanul Mircea Ardelean, ajutat la tușe de Cristian Ilinca și Răzvan Nistoran, a folosit căști pentru comunicare (asta o stabilește arbitrul de centru), care se pare că au făcut probleme tehnice. Buzoienii spun că au dus raportul de joc la timp, după ce se speculase că din cauza lor s-a întârziat startul meciului cu șapte minute.

”Noi tot timpul ducem primii foaia. Nu știu ce s-a întâmplat cu domnii arbitrii. Din ce am înțeles de la arbitrul asistent de pe parte băncilor, ceva probleme cu căștile dumnealor”, a mărturisit Pîrvu.

Căștile nu sunt obligatorii la Liga 2, însă unii arbitrii insistă mult pe a părea profesioniști, chiar dacă asta înseamnă întârzierea meciului.

Pustai a ignorat presa prezentă la meci, preferând să vorbească la TV

Antrenorul principal Cristian Pustai nu a dat declarații după joc la stadion, motivând că a fost suspendat la acest meci. În schimb, a vorbit la Metropola TV, o televiziune din Ilfov. Bogdan Pîrvu spune că e obișnuit deja să dea declarații și că, cel mai probabil, se va continua în aceeași formulă și sezonul viitor.

”Nu e prima aoră, mi s-a mai întâmplat. Am ținut legătura permanent cu domnul profesor Pustai, cu care am o relație deosebită și mi-aș dori să colaborăm mult timp de acum înainte. Domnul Pustai, din ce știu eu, mai are minimum un an contract. Și noi la fel, stafful”, a precizat Pîrvu.

FC Buzău are 41 de puncte acumulate și ocupă locul 1 în Grupa B a play-out-ului Ligii 2. În etapa următoare, a 5-a, stă, iar în a 6-a va evolua acasă cu Unirea Constanța, la 20 aprilie.

Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-invinsa-de-fc-buzau-dupa-ce-a-inceput-repriza-a-doua-cu-un-jucator-uitat-la-vestiar-calin-mada-preocupat-de-semnalele-de-alarma-19227595

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-4-play-out-cinci-meciuri-incep-de-la-ora-1100-cele-in-care-joaca-ripensia-si-fc-brasov-fiind-importante-in-lupta-pentru-evitarea-locului-de-baraj-poli-timisoara-selimbar-incepe-de-19227442

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-tot-mai-la-pamant-in-sezonul-in-care-s-a-pomenit-despre-transformarea-in-societate-pe-actiuni-nicolae-croitoru-cu-corabiile-inecate-dupa-infrangerea-cu-selimbarul-19227635

Anda DELIU 16 Apr. 2022, 22:13 Liga 2
Pe aceeași temă