Petrolul are probleme importante de lot, din cauza accidentărilor, dar mai ales din cauza focarului de COVID-19 de la nivelul jucătorilor. Ploieștenii au anunțat, prin directorul sportiv Costel Lazăr, că în primul meci din play-off-ul Ligii 2, cu Rapid, vor juca foarte mulți tineri din pepiniera proprie. Mai mult, ei vor efectua vineri al doilea test pentru depistarea noului coronavirus, pentru a fi siguri că, între timp, nu au mai existat infectări.
Partida cu Rapid este prima pentru echipa antrenată de Costel Enache în acest turneu. Cea care trebuia să se joace în prima etapă, cu UTA Arad, a fost reprogramată, din cauza infectărilor de la echipă.
”Vom alinia o formație cu mulți juniori. Nu avem ce face la meciul împotriva Rapidului, așa că vom apela la juniorii din academia noastră, poate, chiar și la cei născuți în anul 2004. Va fi marea lor șansă de a arăta că pot evolua și la eșaloane superioare, ci nu vor rămâne numai la nivel de ligile a patra și a treia, așa cum s-a mai întâmplat, din păcate, la club, cu destule talente, iar asta din varii motiv”, a declarat Costel Lazăr pentru Gazeta Prahova, care a recunoscut că problemele la echipă sunt destul de mari, iar Costel Enache nu a avut ce face.
Chiar dacă și-ar fi dorit să poată miza pe cât mai mulți dintre jucătorii experimentați în duelul cu giuleștenii, acum antrenorul e nevoit să improvizeze. Mai mult, în echipa de start vor exista mai multe nume de tineri, decât se preconiza în primă fază. Rareș Simionescu, Alin Boțogan, Raul Bucur, Cristian Apostolachi, Antoniu Manolache, Valentin Țicu, Robert-Daniel Enache și Mario Bratu sunt tinerii care vor face parte din lot pentru meciul cu Rapid.
”Este o completare a lotului cu juniori, pentru a avea cu cine să jucăm contra bucureștenilor, noi având accidentați, jucători care au testat «pozitiv» și a doua oară, unul fiind și internat în spital, fiind cel mai dificil moment pe care îl poate traversa, acum, o echipă de fotbal, eu neconfruntându-mă cu o astfel de situație în toată cariera mea.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate la ultimul meci, dacă suntem promovați, vom juca numai cu juniori și să știți că nu va fi chiar imposibil așa ceva”, a completat conducătorul Petrolului.
Ploieștenii sunt singura echipă din play-off-ul Ligii 2 care nu au vreun meci în dreptul lor. Toate celelalte formații au cel puțin o partidă, așa cum e cazul la Rapid, Campionii FC Argeș, CS Mioveni și UTA Arad, dar există și un club cu două meciuri, Turris Oltul. Echipa lui Erik Lincar a jucat în ambele etape. În ultima confruntare a trecut de liderul UTA, cu 4-3.
Foto: Răzvan PĂSĂRICĂ/ Sport Pictures și Fotbal Club Astra
https://liga2.prosport.ro/seria-1/uta-si-petrolul-au-aflat-data-la-care-isi-desfasoara-restanta-din-prima-etapa-a-play-off-ului-meciul-fusese-amanat-din-cauza-cazurilor-pozitive-de-covid-19-de-la-echipa-ploiesteana-19138699
https://liga2.prosport.ro/seria-1/primele-informatii-oferite-de-petrolul-dupa-depistarea-cazurilor-de-covid-19-din-cadrul-clubului-ploiestenii-se-pregatesc-de-derby-ul-cu-rapid-costel-enache-vom-lupta-pana-in-ultimul-minut-19138500
https://liga2.prosport.ro/seria-1/frf-anunt-despre-situatia-echipei-petrolul-derby-ul-cu-rapid-se-joaca-etapa-a-2-a-a-play-off-ului-debuteaza-la-arad-de-joi-19138487
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-apta-sa-joace-meciul-cu-rapid-cu-jucatorii-confirmati-negativ-la-inca-o-testare-impotriva-sars-cov-2-situatia-celor-sase-sportivi-depistati-pozitiv-19138398