După mai multe plecări, Concordia Chiajna a bifat și primele achiziții din această iarnă. Trupa ilfoveană a oficializat aducerile a doi tineri jucători.
A semnat cu Sebastian Banu, împrumutat de la Rapid, și cu Alexandru Jipa, fost la Politehnica Iași.
Sebastian Banu are 18 ani, împliniți luna aceasta în ziua de 10 ianuarie, este născut la București, este un mijlocaș central cu trei meciuri la naționala U17 a României și care la prima echipă a Rapidului a fost folosit într-un meci. Debutul și l-a făcut în sezonul trecut de primă ligă, într-un meci cu U Cluj (2-2 la Cluj-Napoca), în care a fost folosit în ultimele 9 minute.
”CS Concordia Chiajna anunță transferul temporar al jucătorului Sebastian Banu.
În vârstă de 18 de ani, Sebastian evoluează pe postul de mijlocaș central și ajunge la CS Concordia Chiajna de la Rapid București 1923 U18. A debutat în SuperLiga anul trecut, la 17 ani, împotriva U Cluj.
Îi urăm mult succes în tricoul echipei noastre și evoluții cât mai inspirate alături de echipă!”, sună anunțul clubului Concordia Chiajna, care îi va da șansa debutul în Liga 2 și să joace în mai multe meciuri de la seniori.
La juniori, Banu a mai evoluat și pentru FC Voluntari.
Cu Concordia a mai semnat în aceste zile și Alexandru Jipa, un mijlocaș dreapta care are deja 23 de ani și care în cariera sa are mai multe meciuri disputate în prima ligă, însă la Poli Iași, de unde vine acum, nu a reușit să se impună.
Jipa este originar din Târgoviște, a evoluat pentru Chindia în 13 meciuri din prima ligă în două sezoane, apoi a trecut la FC Hermannstadt, unde a adunat 34 de jocuri și 2 goluri într-un sezon și un pic de SuperLigă. S-a mutat apoi la Gloria Buzău, pentru care a avut 26 de prezențe în primul eșalon și a înscris 3 goluri în sezonul trecut.
Din vară, înainte de startul actualei ediții de Liga 2, a semnat cu Poli Iași, pentru care a jucat în doar 6 meciuri, aproximativ 170 de minute!
”CS Concordia Chiajna anunță transferul definitiv al jucătorului Alexandru Jipa.
În vârstă de 23 de ani, Alexandru evoluează pe postul de mijlocaș dreapta și ajunge la CS Concordia Chiajna de la ACSM Poli Iași. A mai evoluat pentru Chindia Târgoviște, Sport Team, FC Buzău și FC Hermannstadt.
Îi urăm mult succes în tricoul echipei noastre și evoluții cât mai inspirate alături de echipă!”, a transmis Concordia.
Dacă Banu și Jipa sunt primele achiziții ale Concordiei în această iarnă, în 2026, trupa ilfoveană a bifat, până acum, mai multe plecări din lot.
A oficializat despărțirea de Ionuț Florea (fundaș dreapta, împrumutat la Progresul Fundulea), Tomce Grozdanovski (mijlocaș defensiv, Pelister Bitola), Andreas Burcea (mijlocaș stânga, împrumutat la Jiul Petroșani), Alexandru Boiciuc și Adrian Iancu (cedați la FC Bihor, ultimul sub formă de împrumut).
Altfel, în ceea ce privește pregătirea de iarnă, echipa antrenată de Andrei Cristea a disputat până acum un amical, câștigat cu scorul de 3-2 contra ACS LPS HD Clinceni (Liga 3), iar sâmbătă, 31 ianuarie, de la ora 12:00, pe terenul sintetic din Dinamic Park din comuna Chiajna, va evolua contra FC Voluntari. La 7 februarie are un test contra CS Tunari, apoi urmează primul meci oficial din 2026, cel cu FC Botoșani, programat în data de 12 februarie, de la ora 18:00, la Chiajna, în cadrul ultimei etape a grupelor Cupei României. Ulterior, până la prima partidă oficială din acest an din Liga 2, mai are programat un joc test contra Minerul Lupeni, în data de 14 februarie.