Corvinul Hunedoara trece în noul an de pe locul secund în Liga 2 și, chiar dacă nu are drept de promovare, și-a propus să câștige campionatul.
Antrenorul Florin Maxim a recunoscut că echipa sa va opera și pe piața de transferuri în această iarnă, în condițiile în care vor exista și cel puțin două-trei plecări din lot.
Primele mutări confirmate pentru partea a doua a sezonului vizează trei tineri jucători africani, aleși de agentul Bogdan Apostu, cel care a participat în luna noiembrie la o acțiune de scounting în Nigeria. Firma de impresariat a fostului atacant originar chiar din Hunedoara a început o colaborare cu Yakubu Ayegbeni, fost internațional al Nigeriei, care se ocupă cu organizarea selecțiilor în țara sa.
”Zece academii din Nigeria își aduc periodic jucătorii la aceste selecții. La cea din noiembrie am participat și eu, mai urmează alta în martie-aprilie. Din vreo 450 de jucători, eu am ales șapte, iar trei dintre ei au semnat deja la Corvinul, la Hunedoara. Doi sunt jucători de atac, iar celălalt e un fundaș central de picior stâng, care mie îmi place mult. Toți au 18 ani, de fapt unul dintre ei împlinește această vârstă doar în luna ianuarie și i-am făcut contractul cu acea dată. Eu zic că se pliază pe tot ceea ce înseamnă proiectul Corvinul Hunedoara în momentul acesta și cred că o să devină fotbaliști importanți aici, de fapt sunt sigur de asta”, a spus Bogdan Apostu într-un interviu acordat pentru iAMsport.ro.
Așadar, cel mai probabil, pe la finalul lunii ianuarie, în funcție și de cât durează procedurile, Florin Maxim și stafful său îi vor avea la dispoziție pe cei trei tineri fotbaliști.
Vești bune pentru Corvinul ca și numele unuia dintre noile transferuri. Goodnews (n.r. în traducere vești bune) Ibuchi Chukwu va împlini 18 ani în data de 2 ianuarie și este un mijlocaș ofensiv, care evoluează în special în bandă.
Odejobi Toheeb Babatunde este fundașul central remarcat de Apostu, iar Otega Jimmy King e atacant de careu.
Bogdan Apostu mai susține că de cei trei fotbaliști s-au interesat englezii de Watford, turcii de la Kayserispor și spaniolii de la Albacete.
”Ca și ordonator de credite urmăresc activitatea echipei, dar nu mă implic efectiv. Am ales să colaborăm cu firma lui Bogdan Apostu, hunedoreanul nostru get-beget, având un contract de manageriat perfect legal și până acum suntem foarte mulțumiți”, primarul Dan Bobouțanu despre colaborarea cu Apostu.
La capitolul plecări, Corvinul l-a trecut – deocamdată – doar pe mijlocașul Rafael Pocioian (18 ani), pentru care se va căuta o variantă de împrumut până la vară.
Pocioian a prins lotul primei echipe a Corvinului în mai multe jocuri, însă a fost utilizat o singură dată, din minutul 89 al partidei cu Metaloglobus (scor 2-1), când a fost introdus în locul lui Alexandru Neacșa.
Hunedorenii se vor reuni în data de 8 ianuarie și vor merge în cantonament în Turcia (Antalya), unde vor disputa o serie de meciuri amicale.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-isi-schimba-forma-de-organizare-pentru-a-putea-promova-19296704
https://liga2.prosport.ro/seria-1/florin-maxim-pregatit-sa-su-lase-jucatorii-la-mai-bine-19296690
https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-stie-unde-va-juca-acasa-pe-durata-constructiei-noii-arene-din-hunedoara-19296673
https://liga2.prosport.ro/liga-3/jiul-petrosani-e-inspirata-de-succesul-corvinului-19296622
https://liga2.prosport.ro/seria-1/acelormittal-hunedoara-sprijina-corvinul-cu-60-000-de-euro-19296614