Spectatorii prezenți la meciul de azi de la Buftea au avut o surpriză mare când au văzut echipa trimisă pe teren de către Sportul II. Pe lângă tinerii echipați în culorile Sportului, s-au aflat și trei nume foarte cunoscute.
Astfel, dacă în apărare a fost prezent fundașul dreapta Răzvan Farmache, la mijloc au evoluat Marius Nae și Dacian Varga. Dacă prezența ultimului nu surprinde, nu același lucru se poate spune despre Nae și Farmache.
Misterul prezenței celor doi s-a lămurit repede. Rămași liberi după plecarea de la Farul, Farmache și Nae se antrenează în aceste zile cu echipa din Regie. În cazul în care nu își vor găsi o echipă până la startul returului, se pare că cei doi ar fi dispuși să evolueze sub culorile clubului care i-a lansat, cel puțin până în vară.
Â