UTA își definitivează lista meciurilor de verificare

05 Jan. 2010, 12:45 Pregătiri, amicale
UTA își definitivează lista meciurilor de verificare

UTA își va definitiva în cursul acestei săptămâni schița
meciurilor-test din perioada de pauză competițională. În mare,
programul este deja alcătuit, însă în următoarea perioadă mai pot
să apară o serie de modificări, provocate în special de starea
vremii, ori de indisponibilități de moment – proprii sau ale
adversarilor.

UTA va reveni din vacanță la începutul săptămânii viitoare. Vor
urma șapte zile de pregătire la Arad, după care staff-ul tehnic va
alege lotul care va urca la Moneasa, pentru un stagiu centralizat
de două săptămâni, în perioada 18-30 ianuarie.

Ionuț Popa ține ca UTA să susțină zece meciuri de verificare
între 30 ianuarie și 20 februarie, sezonul urmând să se reia în
data de 27 februarie. Deocamdată, pe lista Bătrânei Doamne
figurează șapte adversari, urmând ca în scurt timp să fie
identificați alți trei.

Primul test pentru UTA în această perioadă va avea loc în 30
ianuarie, chiar în ultima zi a cantonamentului de la Moneasa.
Atunci, trupa arădeană va evolua la Sebiș, împotriva divizionarei C
locale. Apoi, în program figurează un meci în deplasare, la
Jimbolia, în 2 februarie, pe listă fiind jocuri cu ACU Arad (4
februarie), Victoria Brănești (6 februarie), Elore Bekescsaba (13
februarie), Arieșul Turda (18 februarie), Kecskemet (20 februarie),
acestea fiind programate în prima fază la Arad, cu mențiunea că ar
putea să intervină o serie de modificări. Se mai caută trei
adversari pentru pozițiile libere, unul dintre ei fiind echipa
secundă a clubului Debrecen, echipă care activează în liga a II-a
din Ungaria.

Articol scris de: Sebastian
Șiclovan

05 Jan. 2010, 12:45 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă