Un stagiu reușit

16 Feb. 2010, 19:36 Pregătiri, amicale
Un stagiu** reușit

Fotbaliștii Petrolului au revenit
la Ploiești luni seară după 10 zile petrecute în Antalya. Dispunând
de condiții optime pentru pregătirea tehnico-tactică, „lupii” sunt
pregătiți pentru lupta din campionat.

Terenuri foarte bune, vreme „așa și
așa”, bilanț pozitiv. Stagiul de pregătire pe care fotbaliștii
Petrolului l-au efectuat în Antalya și-a atins scopul. Lupii s-au
întors din Turcia neînvinși în cele cinci jocuri disputate în
compania unor echipe de prim eșalon: 2-1 cu Internațional Curtea de
Argeș, 1-1 cu FK Tobol (Kazahstan), 2-1 cu NK Zagreb (Croația), 3-1
cu FC Koge (Danemarca) și, la final, 1-0 cu FK Atyrau (Kazahstan).
Principalul obiectiv al cantonamentului a fost însă altul,
rezultatele fiind trecute pe plan secund.

„Sunt mulțumit de
faptul că am putut juca acolo numai în compania unor formații care
activează în prima ligă din țările lor. Am câștigat patru din cinci
meciuri, este bine spre foarte bine. Dar, principalul scop al
stagiului a fost să facem o echipă competitivă, să cristalizăm un
lot cu care să abordăm returul de campionat. Rezultatele sunt pe
planul doi. Am avut și ceva nemulțumiri, de exemplu la jocul cu
danezii. Am înscris trei goluri, însă jocul nu a fost așa cum aș fi
vrut eu, s-a greșit destul în teren, din punct de vedere tactic nu
a fost foarte bine. Cu această excepție, restul a fost bine, mă
bucur că acum am soluții. Toți jucătorii au avut posibilitatea să
demonstreze că merită să joace la Petrolul, iar meciurile pe care
le-am disputat mi-au oferit o bună imagine asupra posibilităților
tuturor la acest moment”
, ne-a declarat antrenorul
Petrolului, Valeriu Răchită.

Mulțumit de
Oprița

Ajuns la Petrolul liber de contract, după o lungă perioadă în care
și-a căutat, fără success, locul în fotbalul românesc sau
intenațional, „pariul personal” al lui Răchită, Daniel Oprița, a
înregistrat progrese evidente în viziunea antrenorului
Petrolului.

„Sunt mulțumit de
Oprița. Încă nu este la capacitate maximă, încă nu este fotbalistul
pe care îl știu eu, dar, încet-încet, revine. El a avut o perioadă
în care nu a mai fost conectat, însă muncește mult, este un jucător
de caracter și își dorește să ajungă la forma de
dinainte”,
spune Răchită.

Șoc pentru
Radchenko

Sosit în această iarnă, ucraineanul Roman Radchenko a avut nevoie
de o perioadă de acomodare, atât cu noul colectiv, cât și cu
antrenamentele la intensitate mare. „Pentru Radchenko a
fost un șoc la început, dar acum îi place. S-a acomodat, comunică
bine cu Pompiliu Stoica și Chiriță
(n.r. – fotbaliști
care au evoluat în spațiul ex-sovietic), dar va trebui
să învețe limba română”
, a precizat antrenorul
Petrolului.

Juniorii

Și juniorilor din lotul Petrolului le-a priit Antalya. În special
Pop și Constantin Stoica au avut evoluții apreciate, iar primul a
demonstrat o creștere de formă semnificativă, comparativ cu
momentul în care a ajuns la Petrolul, în această iarnă.

„Avem soluții viabile
și în ceea ce privește postul de junior. Pe Pop, de exemplu, nu-l
mai recunoșteam practic atunci când l-am adus la Petrolul. Și-a
revenit însă și este un fotbalist care ne poate
ajuta”,
a explicat Răchită.

Program

După ce au revenit luni seară din Turcia, fotbaliștii Petrolului au
avut o singură zi liberă, urmând ca astăzi să se prezinte la primul
antrenament al săptămânii. Sâmbătă, lupii vor face deplasarea la
Râmnicu-Sărat, pentru un joc de pregătire în compania ultimei
clasate din Seria I a Ligii a II-a, CSM.

Nu amânării
returului

Vestea că startului returului de campionat ar putea fi amânat cu o
săptămână la cererea majorității nu este primită cu entuziasm la
Petrolul. Ba, dimpotrivă. „Noi nu ne dorim să se amâne
prima etapă. Am făcut un program în decembrie, ne-am conformat
acestuia cu strictețe și nu mi se pare normal să nu jucăm la data
stabilită. Dar dacă asta este dorința majorității nu avem ce să
facem”
, a încheiat Răchită.

Articol scris de Ciprian
RADU

16 Feb. 2010, 19:36 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă