Ripensia a sunat adunarea! Printre noutăți, un jucător de la CFR Cluj și unul de la Luceafărul. Pelici: „În vară, dacă Timișoara ne va permite, vrem să îndrăznim mai mult”

Ripensia Timișoara a început de luni pregătirea pentru retur. După vizita medicală programată de dimineață, după-amiază a avut loc primul antrenament, pe terenul plin de zăpadă îmbibată cu apă din Ciarda Roșie. La reunire, cel mai sonor nume nou prezent în lot e cel al lui Andrei Tînc, reșițean care are o mai veche relație bună cu Alexandru Pelici, de când acesta a antrenat în Valea Domanului. În rest, deocamdată, au venit în probe în principal jucători U21, printre care și Adrian Șter, de la CFR Cluj.

Tînc este fundaș central, are 33 de ani și a trecut în cariera sa pe la Metalul Reșița, Arieșul Turda, FC Bihor, UTA, Voința Sibiu, Rapid, CFR Cluj și Luceafărul Oradea, de aceasta din urmă despărțindu-se în această iarnă. Au mai fost prezenți la reunire Raul Șimian (mijlocș stânga și central, 21 de ani, revenit de la Sporting Roșiori), Adrian Șter (atacant, 21 de ani, fost Baia Mare, Recea, CFR Cluj 2, club de care s-a despărțit iarna aceasta), Vlad Chera (mijlocaș, 18 ani, CNP Timișoara), Tiberiu Istrătescu (atacant, 18 ani, ex Rapid și ASU Poli) și Alexandru Ciută (portar, 18 ani, de la Millenium Giarmata).

Deocamdată, contractele nu sunt semnate și Pelici spune că va face o selecție. „Sunt în special jucători tineri în momentul de față, jucători sub vârstă. Ne dorim să avem o concurență cât mai bună jucătorilor sub vârstă, pe posturile pe care aceștia evoluează, urmând ca jocul să fie completat cu doi-trei jucători cu experiență. Avem nevoie de câțiva jucători cu experiență care să crească valoarea echipei. Dacă e vorba de Andrei și nivelul la care a jucat, cu siguranță el nu a venit ca să se zbată la evitarea retrogradării în Liga a 2-a și își dorește să aibă o continuitate și să pună umărul la o ascensiune a echipei spre primele locuri și de ce nu, spre o promovare. Dar asta depinde de mai mulți factori”, a explicat antrenorul.

Alex Popovici dă probe în Islanda

Au plecat cu contracte reziliate japonezul Kawagoe, Rădulescu, Marius Toma, Lemnaru și Bărîcă. Alexandru Popovici, care nu mai are drept de joc în România în acest sezon, deoarece a evoluat deja pentru două echipe (ACS Poli și Ripensia), dă probe de joc în Islanda. Dacă nu va semna, revine la Ripensia, de unde Pelici spune că mai sunt posibile plecări.

„Lotul nu e unul foarte numeros, dar nici subțire. Sunt în momentul de față 26 de jucători.Până la plecarea în cantonament, care se va face cu un lot de 22-23 de jucători, toată lumea e în pregătire. Vom vedea când vom trage linie cine rămâne și dacă mai e nevoie să vină cineva. Popovici e învoit, își încearcă șansa. În funcție de ce va reuși sau nu va reuși… Dacă nu va reuși, va reveni”, a explicat Alexandru Pelici.

În prima zi, 18 minute de alergat pe zăpadă

La primul antrenament, majoritatea jucătorilor, exceptând Adrian Ungureanu, care vine după o accidentare, au alergat, „fără număr” de ture, în jurul terenului.

Vrem să ne pregătim cât mai bine, pentru că urmează o perioadă care nu prea place fotbaliștilor, cel puțin prima parte a pregătirii, cea a acumulărilor fizice, dar fără de care nu poți să joci fotbal. Trebuie să ne pregătim bine fizic pentru ceea ce urmează. Am încheiat anul cu puncte importante pentru noi, dar asta nu înseamnă că am rezolvat ecuația ieșirii din zona minată. Suntem la 4-5 puncte de echipele care se află în momentul de față sub linie sau aproape de linie. În momentul de față ne interesează să avem unde să alergăm. Vom încerca să găsim o pistă unde să facem alergările care ne interesează. Acesta este doar primul antrenament, înce, încet, încercăm să găsim locurile de antrenament pe care ni le dorim”, a punctat Pelici despre începutul pregătirilor.

Sezonul viitor se poate trage la promovare, dar infrastructura joacă un rol important

Întrebat dacă sezonul viitor se va trage pentru promovare, Pelici a spus că infrastructura va conta foarte mult. „Ne dorim stabilitate, deoarece altfel nu poți să faci fotbal, nu poși să faci sport, nu poți să faci performanță. Ne dorim ca și noi să avem echilibru în exprimările noastre. Să fim constanți și să scoatem rezultate și să încercăm să mergem cât mai sus să menținem această mică invincibilitate, dacă  putem vorbi așa, din cele cinci jocuri. Etapele rămase din retur sunt meciuri grele și ne dorim să fim cât mai constanță în pregătire. În vară, dacă soarta și Timișoara vor permite, vrem să îndrăznim mai mult. Aici mă refer în primul rând la stadion și o infrastructură care să-ți permită să visezi mai mult”, a explicat „Pelicanul”.

Programul de amicale urmează să fie definitivat, deoarece clubul aștepta răspunsuri pentru cinci amicale în cantonamentul din Antalya.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Sebastian TĂ‚TARU și Emanuel Titus ILIEȘI / Mediafax foto

Pe aceeași temă