Prunea: „Test neconcludent”

11 Mar. 2012, 13:05 Pregătiri, amicale
Prunea:** „Test neconcludent

Privitor la meciul de sâmbătă, cu Sporting Suceava, scor 1-0, președintele executiv Florin Prunea a precizat că testul a fost neconcludent, ținând cont de starea terenului, suprafața de joc fiind extrem de moale.

„A fost un test neconcludent, starea terenului fiind destul de proastă. La începutul pregătirii au fost rezultate bune în amicale, dar apoi și-a spus cuvântul încărcătura, oboseala. Așa se întâmplă în pregătirea de lungă durată. Câștigi la capitolul fizic, dar pierzi la prospețime”, a spus Prunea.

Șeful executivului ieșean a adăugat că este posibil ca săptămâna viitoare să mai apară noutăți în Copou, lotul urmând să fie întregit cu încă un atacant sau un jucător de bandă stângă, posturile deficitare în opinia antrenorului Ionuț Popa.

Articol scris de Narcis Pohoață

11 Mar. 2012, 13:05 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă