Nițulescu „Avem un program extrem de greu”

03 Aug. 2010, 19:27 Pregătiri, amicale
Nițulescu**

Prezent ieri, în Capitală, la Adunarea Generală a Federației
Române de Fotbal, președintele executiv al celor de la Alro, Jane
Nițulescu, consideră că tragerea la sorți pentru stagiunea
2010-2011 a Ligii a II-a a fost una nefavorabilă echipei slătinene.
Startul de sezon se anunță dificil, însă oficialul aluminiștilor
speră totuși ca elevii lui Corneliu Papură să adune cât mai multe
puncte în prima parte a turului de campionat.

„Tragerea la sorți contează foarte mult, iar noi
avem un program extrem de greu. Jucăm în prima etapă acasă cu Alba
Iulia, mergem la UTA, primim pe FC Argeș, apoi avem două ieșiri și
vine Petrolul. Primele șase etape vom întâlni echipe puternice.
Asta e, trebuie să jucăm cu toate. O să luăm puncte și cu
ele”
, a spus Nițulescu.

Amical
cu Alexandria

După revenirea lotului din cantonamentul efectuat în Serbia,
conducerea grupării de pe Olt a perfectat o partidă de verificare
pentru data de 5 august. Joi, aluminiștii se vor deplasa la
Alexandria, pentru a întâlni formația de Liga a III-a FCM din
localitate. „Vom juca la Alexandria de la ora 18.00,
iar sâmbătă, începând cu ora 11.00, facem un meci la Vișina Nouă.
Amicalul cu FC Argeș cade, pentru că ne vom întâlni în etapa a
treia”
, a precizat Jane Nițulescu.

Liga a II-a, seria a 2-a: ACU Arad, FC Baia Mare, Voința Sibiu,
Dacia Mioveni, Arieșul Turda, FC Bihor, Gaz Metan CFR Craiova, CSM
Râmnicu Vâlcea, Petrolul Ploiești, Minerul Lupeni, Internațional
Curtea de Argeș, FC Silvania Șimleu Silvaniei, Alro Slatina, Unirea
Alba Iulia, FC Argeș, UTA.

Sursa: monitoruldeolt.ro

03 Aug. 2010, 19:27 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă