Lincar: „Obiectivul este o comportare foarte bună”

16 Aug. 2012, 16:55 Pregătiri, amicale
Lincar:**

Tehnicianul Damilei, Erik Lincar visează să reediteze în eșalonul secund parcursul alb-verzilor din returul sezonului trecut, în Liga a III-a, în care nu a cunoscut gustul eșecului.

„Remiza cu Dinamo a fost echitabilă, s-au creat situații, au fost ocazii de gol, iar în partea secundă, ritmul a fost mult mai alert. Seria B1 va fi mult mai slabă decât Seria B2, care este mult mai echilibrată. În principiu, lotul va rămâne același prezentat la Măciuca, poate să fie un caz aparte, să mai putem lua un superjucător. Pentru noi, care suntem o echipă nou-promovată, obiectivul este să avem o comportare cât mai bună, să încercăm să ne menținem în prima jumătate a clasamentului. Nimeni nu ne dădea șanse nici să promovăm în Liga a II-a, dar uite acest lucru că s-a întâmplat, mingea este rotundă, se poate întâmpla orice” a afirmat Lincar.

Tehnicianul a intrat în jocul reporterilor și a glumit și pe seama numelui echipei. „Mai ales în retur la Liga a III-a, nu am pierdut niciun joc, pot spune că avem Măciuca tare, sperăm să fie la fel și în Liga a II-a. În vară, am întărit Măciuca, cei care au venit sper să o aibă la fel ca și cei dinainte”.

Articol scris de Adi Georgescu

16 Aug. 2012, 16:55 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă