Iulian Vladu, înger și demon în Ungaria

Iulian Vladu,** înger și demon în Ungaria

Galben-verzii au disputat, la
sfârșitul săptămânii trecute, un amical de lux cu Honved Budapesta,
multiplă campioană și deținătoare a Cupei Ungariei. Argeșenii s-au
impus în meciul de la Budapesta cu 1-0, partida dovedindu-se a fi
un test bun pentru elevii lui Ionuț Popa, aceștia având fiecare
ocazia să arate timp de 45 de minute ceea ce poate.

Banca tehnică a Mioveniului a
deplasat la Budapesta, din cadrul cantonamentului de la Băile
Felix, 24 de jucători. Ionuț Popa a împărțit lotul în două,
folosind în prima repriză o echipă, iar în a doua, alta. Alți doi
jucători au jucat și ei pe parcursul celor două mitane.

Prima parte a jocului, Popa a
început-o cu echipa de bază – care a fost folosită foarte des în
turul campionatului, singura modificare fiind la postul de mijlocaș
central, acolo unde argeșenii sunt în căutări.

Astfel, aici a fost folosit sârbul
Branislav Vajnovic – venit nou la echipă pentru a da probe. Gazdele
acestui meci au folosit și ele 8 jucători titulari în turul
campionatului, plusul de valoare văzându-se în această primă
parte.

Cea mai mare ocazie a
galben-verzilor i-a aparținut lui Enache – de-abia intrat în joc,
mingea reluată cu capul de acesta din 6 m, în urma unei centrări a
lui Baicu de pe stânga, fiind prinsă cu greu de goalkeeper pe linia
porții. Tot în prima repriză, portarul Popescu s-a remarcat în trei
rânduri, respingând o dată din fața unui adversar scăpat singur și
de alte două ori de pe linia porții.

La pauză, Ionuț Popa a schimbat
echipele, folosind mai multe din rezervele din tur, jucători care
trebuie să poată lua locul în orice moment unui titular. De
asemenea, în poartă a fost testat suedezul Milan, iar la stânga,
macedoneanul Sasho, posturi pe care antrenorii Mioveniului vor
întăriri.

În această repriză a picat și
golul, acesta fiind opera lui Iulian Vladu. Mijlocașul stînga a
primit o minge de pe dreapta, a preluat la marginea careului și a
șutat pe jos, direct în plasă. În minutul 58, românii au avut șansa
să facă 2-0, Enache fiind faultat și obținând un penalty. Vladu a
executat însă slab, iar portarul lui Honved a respins balonul în
corner. Dacă în prima repriză pe teren de la Mioveni s-au remarcat
Popescu, Săndulescu, Coșereanu, Ionescu și Ayza, în partea a doua a
jocului au ieșit în evidență Enache, Huzuneanu și Nilă.

Honved Budapesta – CS Mioveni
0-1

A marcat: Iulian Vladu (50).
Honved: Sasdi – Takacs, Debreceni, Botiș, Hajdy –
Dieng, Hbramenico, Milutinovics, Ivancsics – Flavio, Jaicsimovics.
Au mai jucat: Sanwin Sagi, Remeș, Hidi, Jeanpierre, Clar, Danilo,
Sos, Horvath.
Antrenor: Supka Attila
CS Mioveni (repriza 1): Popescu (30 Ilie) –
Moșteanu, Miulescu, Olteanu, Baicu – Lircă (35 Enache), Săndulescu,
Vejnovic, Coșereanu – Ayza, Ionescu.
CS Mioveni (repriza a doua): Ilie (60 Milan) –
Năuiu, B. Stoica, Bumbac, Sasho – Enache (70 Gălan), Huzuneanu,
Romeo Stancu, Vladu – Nilă, Daniel Stan. Antrenor: Ionuț Popa

Baza lui Honved,
model pentru români

Galben-verzii au plecat spre Ungaria direct din cantonamentul de la
Băile Felix. Deplasarea a fost făcută sâmbătă dimineață, autocarul
echipei părăsind parcarea hotelului Termal la câteva minute după
ora 9. Dimineață, fotbaliștii au avut timp să și mănânce, iar
pentru drum, s-au primit de la restaurant pachete cu
sandwich-uri.

Portarul Ilie,
copilot

Singurul care a mers cu mașina
personală a fost antrenorul Ionuț Popa, însă numai până la vamă,
acesta lăsându-și automobilul într-o parcare păzită, pentru că,
seara, la întoarcerea de la Budapesta, avea să plece acasă, la
Arad. La ora 10, autocarul a intrat în Vama Borș, acolo urcându-se
în el și Ionuț Popa.

La control, s-au urcat în mașină un
vameș român și unul maghiar, cei doi solicitând fiecărui pasager
cartea de identitate sau pașaportul. Apoi, cei doi au primit din
partea conducătorului delegației câte un fanion cu însemnele
echipei, ca amintire că CS Mioveni a trecut pe-aici. Cu portarul
Ilie pe post de copilot (acesta setând GPS-ul pentru ruta Budapesta
și atenționând când erau semnele de limitare de viteză), șoferul
Silviu a plecat spre Debrecen, intrînd de acolo pe autostrada care
duce la Budapesta.

Pe drum, într-una dintre parcări,
s-a făcut și o pauză de 10 minute, ca jucătorii să poată merge la
toaletă, iar oficialii să fumeze o țigară. Apoi, la plecare, s-au
împărțit și pachetele cu mâncare, fotbaliștii mâncând
sandwich-urile primite.

Glume cu șoferul
autocarului

Respectând cu strictețe regulile de
circulație din Ungaria, șoferul autocarului, Silviu, nu a depășit
pe austradă 95 de km /h și astfel a intrat în „colimatorul”
jucătorilor. „Silviule, uite, gata, am vorbit cu
băieții, suntem toți în autocar și putem să mergem!”
,
s-a auzit din spate o voce, glumind cu șoferul, deși vehiculul era
în plin mers. Răspunsul a fost evident, că trebuie respectată
legea, dacă toți vor să vină în țară tot cu autocarul și nu cu
ocazia, în cazul în care se primea vreo amendă usturătoare, iar
autocarul era reținut pentru că aceasta nu putea fi plătită.
„Plătim noi, stai liniștit! Facem chetă și dăm noi
amenda”
, s-a auzit din nou din spate, însă șoferul nu
s-a lăsat înduplecat și a mers regulamentar până la Budapesta.

La intrarea în Capitală, românii au
fost așteptați de un prieten al lui Ionuț Popa, stabilit acolo,
acesta conducând la fix delegația din Mioveni la stadionul lui
Honved, care, altfel, era foarte greu de găsit.

Foi
oficiale

Aici, gazdele și-au primit oaspeții
la intrarea la vestiare, iar jucătorii au intrat pentru a se
schimba. Cei care urmau să fie folosiți în repriza a doua au ieșit
de pe culoarul vestiarelor în incinta arenei lui Honved, un cochet
și modern stadion de 10.000 de locuri, evident cu nocturnă.

Într-o parte și în alta a
peluzelor, se aflau terenuri sintetice, pe cel dinspre intrarea în
arenă urmând a avea loc și meciul amical. Reprezentanții gazdelor
au completat o foaie de joc oficială, aceasta fiind dată și
delegatului din Mioveni, Șerban Gheorghe. Apoi, directorul sportiv
al galben-verzilor a dus hârtiile personal arbitrilor, aflând și
detaliile jocului.

Soare, dar
frig

În repriza a doua, după ce au făcut
duș la vestiare, fotbaliștii care au evoluat în prima parte s-au
întors la teren și au luat și ei loc în tribună. Însă nu au putut
sta mult pe scaune, pentru că au înghețat din cauza frigului de la
Budapasta. De altfel, în toată Ungaria, sîmbătă a fost soare, însă
temperaturile au urcat foarte puțin peste 0 grade Celsius, astfel
că, dacă nu erai în bătaia soarelui, cum era tribuna de la Honved,
înghețai foarte repede.

Popa, la
margine

Meciul a început la ora 15.00 ora
României, iar în tribună și pe marginea terenului sintetic au
asistat în jur de 100 de spectatori. Pe scaunele din tribună au
luat loc și președintele Consiliului Director, Dumitru Olteanu,
Silviu – șoferul autocarului, și antrenorul de copii, Dragoș Stroe,
care a fost în această perioadă să caute și să aducă la echipă mai
mulți jucători străini.

Printre spectatori au fost și mai
mulți ultrași ai lui Honved, care purtau fulare cu însemnele
clubului și care s-au manifestat mai zgomotos la ocaziile avute de
favoriți. Pe durata partidei, antrenorul Mioveniului, Ionuț Popa, a
fost destul de zgomotos pe marginea terenului, certându-și
jucătorii în momentele în care greșeau, cerându-le insistent să
facă presing, dar și reproșându-i arbitrului deciziile eronate:
„Hei, referee! No off-side! No foul! Ce-i
asta?”

Doi conaționali la
gazde

La Honved a jucat în acest meci și un român, Sorin Botiș, cu care
antrenorul Mioveniului, Ionuț Popa, s-a întreținut atât înaintea
meciului, cât și după acesta. Românul le-a explicat și
fotbaliștilor argeșeni cum este viața în Ungaria și cum se descurcă
el la acest club. De asemenea, un alt român, venit în probe, Remeș,
a fost rezervă și a intrat pe teren în repriza a doua, acesta stând
și el mult de vorbă la pauză cu Sorin Botiș, care i-a dat anumite
indicații.

Masa la
restaurant

La finalul partidei, galben-verzii
s-au schimbat și au făcut duș la vestiare, iar apoi au fost
invitați de gazde la o masă la restaurantul din incinta
complexului. (n.r. – argeșenii au rămas impresionați de baza
sportivă a celor de la Honved, care poate fi oricând luată drept
model de orice club din România: stadion micuț de 10.000 de locuri,
nocturnă, fără garduri care să împrejmuiască terenul, terenuri
sintetice, tribuna oficială acoperită, minihotel pentru jucători la
stadion, restaurant, magazin de prezentare oficială cu tricoruri,
fulare și alte obiecte cu însemnele clubului, sala de conferințe
modernă, sală de relaxare cu masă de biliard, plasmă, calculatoare
cu internet, la toate acestea având acces jucătorii lui
Honved).

Gazdele maghiare au fost foarte
primitoare și le-au oferit oaspeților români o masă completă, felul
I, felul II și desert, mâncare pe care au servit-o mai întâi
arbitrii meciului, iar apoi și jucătorii lui Honved.

Mulțumiri lui
Silviu!

De la stadionul lui Honved s-a
plecat spre țară în jurul orei 18, de data aceasta fără escorta
care i-a ajutat pe argeșeni să ajungă la arenă. Șoferul Silviu s-a
descurcat de minute, după ce i s-a explicat traseul ce trebuie
urmat. „Silviule, trebuie să dăm în drum, la ieșirea
din Budapesta, de o reprezentanță Volkswagen. Dacă nu, înseamnă că
am greșit și trebuie să ne întoarcem la stadion, să încercăm din
nou”
, i-a spus antrenorul Ionuț Popa șoferului
autocarului, după vreo 10 – 15 km parcurși.

La întoarcere, s-a mers pe alt
drum, mai scurt cu 80 de km, evitîndu-se autostrada spre Debrecen,
și s-a ajuns în țară după doar trei ore. „Băi băieți,
trebuie să recunoașteți că meritul este al lui Silviu. Iar când
veți vorbi în țară despre acest drum și meci, să amintiți și că
Silviu a reușit să intre în Budapesta fără să se rătăcească, nu s-a
pierdut și apoi a reușit să ne și scoată din Budapesta
teferi”
, a mai glumit antrenorul Ionuț Popa cu cei
prezenți, înainte de a se da jos la vamă și a pleca spre Arad cu
mașina personală.

Articol scris de Silviu
Mihai

Pe aceeași temă