După cinci zile din stagiul de pregătire efectuat în localitate, antrenorul Valentin Velcea se arată mulțumit de modul în care se comportă elevii pe care-i are sub comandă. Pe 21 ianuarie, poliștii au intrat în cantonament, efectuând zilnic antrenamente, la baza Politehnicii, respectiv la sala de forță.
„Este o perioadă în care se pune accentul pe partea fizică”, a spus tehnicianul pentru site-ul oficial al clubului. „Jucătorii sunt conectați la pregătiri și sunt foarte conștienți de importanța acumulărilor din acest stagiu. Nu am avut nicio problemă de disciplină, se comportă excelent băieții. Condițiile de care beneficiem sunt perfecte. Un alt motiv de bucurie este că nu s-a consemnat nicio accidentare. Îmi place cum se comportă jucătorii, se implică total în antrenamente. Jucătorii noi, Cârstea și Petcuț, s-au integrat bine, se vede că sunt fotbaliști cu potențial. Treptat, vom intra și în ceea ce înseamnă partea tehnico-tactică, mai ales că dorim să facem și ceva schimbări în ce privește sistemul de joc”, a încheiat Velcea.
Jucătorii echipei timișorene vor rămâne în cantonament până sâmbătă. Programul întocmit de Valentin Velcea cuprinde trei antrenamente pe zi, „alb-violeții” fiind cazați, în această perioadă, la Casa Oamenilor de Știință.