Lotul Politehnicii Iași pleacă astăzi la Câmpulung Moldovenesc,
unde va efectua în următoarele zece zile primul stagiu centralizat
de pregătire al verii.
Fotbaliștii vor pleca din Copou împreună cu „secunzii” Narcis
Ciocârlan și Ioan Câmpeanu, urmând să facă joncțiunea în stațiunea
montană cu „principalul” Ionuț Popa. Acesta din urmă a anunțat că
va coordona pregătirea echipei la Câmpulung, dar că va semna
contractul doar dacă se va rezolva situația financiară la
echipă.
„Așa cum am promis, voi conduce echipa în cantonament,
pentru a nu pierde o perioadă atât de importantă de acumulări.
Contractul îl voi semna însă doar dacă vor fi rezolvate problemele
financiare, doar dacă va fi asigurat un climat propice
promovării”, a declarat Ionuț Popa.
În afara jucătorilor care s-au pregătit în ultimele zece zile în
Copou, la Câmpulung mai sunt așteptați și alți fotbaliști, aceștia
fiind Drida (mijlocaș, UTA), Mihuț (fundaș, UTA), Vlaicu (stoper,
fost la Gloria Buzău și Astra Ploiești), Marinescu (portar format
de Rapid), Iencsi (stoper, fost la Rapid) și Claudiu Ionescu
(mijlocaș, fost la Timișoara și Steaua, un vechi component al
Politehnicii Iași).
Lotul deplasat la
Câmpulung:
Portari: Brăneț, Manea (FCM Bacău);
Fundași: Străuț, Adrian Ilie, Cristi Munteanu,
Straton, Cuciula, Costache, Samson (Tricolorul Breaza), Siminic
(Oțelul), Dino Eze (UTA), Crețu (Poli II);
Mijlocași: Bârlădeanu, Buhuși, Tincu, Spiridon
(FCM Bacău), Herghelegiu (Poli II), {chiopu (Poli II), Liuba
(Tricolorul Breaza);
Atacanți: Bujor, Pălimaru, Bâlbă, Ungureanu (FC
Botoșani).
Articol scris de Narcis
Pohoață