Florin Marin a plecat din cantonamentul Rapidului! Ce a spus președintele Burcă la ProSport LIVE în urmă cu doar patru zile

Marius ANGHEL 03 Aug. 2015, 00:41 Pregătiri, amicale
Florin Marin a plecat din cantonamentul Rapidului!** Ce a spus președintele Burcă la ProSport LIVE în urmă cu doar patru zile

Antrenorul echipei FC Rapid, Florin Marin, a plecat duminică după-amiaza din cantonamentul echipei giuleștene de la Poiana Brașov, anunță DolceSport.

Deși se părea că există o chimie între Florin Marin și patronul Valerii Moraru, în Giulești apele sunt mai agitate ca niciodată. Conform sursei citate mai sus, trupa din Giulești avea programată o sesiune de antrenament duminică seară, însă fostul tehnician de la Oțelul a părăsit cantonamentul. Cauza principală ar fi lipsa unei campanii de transferuri care să-i asigure echipei șanse reale pentru promovarea în eșalonul de elită.

În emisiunea ProSport LIVE, joi dimineața, președintele Ovidiu Burcă le expunea fanilor planurile echipei sale și se părea că Rapid a intrat pe un drum bun. „În scurt timp veți vedea un Rapid care va demonstra că se poate lucra și aici profesionist. Încercăm să aducem și suporterii lângă echipă. Săpunaru a spus că își dorește să plece în străinătate. I-am transmis că vom promova în acest sezon și îl așteptăm cu brațele deschise ca la anul să joace alături de noi în prima ligă.

Edu Oriol este o opțiune pentru noi, așteptăm ca în perioada următoare să se definitiveze lotul. Jucătorii români buni costă foarte mulți bani, avem o strategie prin care încerc să aduc jucători valoroși care să se dedice total acestui club. Cu bugetul pe care l-am convenit cu domnul Moraru cred că ne putem îndeplini obiectivul de a promova din nou în prima ligă”, a spus Ovidiu Burcă la ProSport LIVE.

Marius ANGHEL 03 Aug. 2015, 00:41 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă