Schimbările și răsturnările de situație continuă la FC Voluntari și în acest început de an, chiar dacă lucrurile păreau că se așează de la finalul anului 2024. După ce Ovidiu Burcă a plecat de la echipă, iar Florin Marin a avut o scurtă perioadă în care s-a ocupat de partea sportivă, pentru ca ulterior să fie numit ”principal” Mihai Iosif, nu e liniște nici la nivelul conducerii.
Marius Stan nici nu a venit bine la FC Voluntari (în cazul în care a și semnat un contract cu echipa), că deja a plecat! Fostul conducător al Oțelului Galați a avut probleme de sănătate, are și multe afaceri de care trebuie să se ocupe, astfel că s-a retras din proiectul de la FC Voluntari foarte repede.
Informația a fost confirmată de Gigi Nețoiu, după ce tot el a transmis că l-a adus/ voia să îl aducă la echipă pe Stan, la finalul anului 2024.
Marius Stan a fost primar al Municipiului Galați, dar a fost și președinte al clubului Petrolul Ploiești (foto principal și foto articol). În primul rând însă, este cunoscut pentru titlul cucerit cu Oțelul Galați în 2011, cu o echipă mică de provincie, care reușea în urmă cu 14 ani să dea marea lovitură în Liga 1.
El a condus clubul Oțelul între 1991 și 1998, apoi în perioada 2005-2012. Însă, a mai activat și pe la alte cluburi din România, la Rocar, FC Vaslui, Politehnica Iași, Petrolul. Acum s-a întors la FC Voluntari, dar doar pentru o scurtă perioadă, întrucât Gigi Nețoiu a transmis că Marius Stan are anumite probleme personale și nu poate să se ocupe așa cum își dorește de echipă.
”Marius Stan a avut și el o problemă medicală. S-a operat. Are alte probleme. Are afaceri în imobiliare am înțeles. Are alte business-uri și nu poate sta mai mult în București”, transmis Gigi Nețoiu despre situația lui Stan, conform Fanatik.
În momentul în care apărea informația conform căreia Marius Stan va avea un anumit rol la FC Voluntari, acesta declara că a acceptat propunerea lui Gigi Nețoiu pentru că sunt prieteni. Era încrezător și datorită faptului că se discuta despre sosirea lui Victor Pițurcă, dar în cele din urmă fostul selecționer al României a negat că va avea o funcție oficială în cadrul clubului.
Stan urma să se ocupe de partea de scouting la FC Voluntari, să remarce jucători care ar putea să performeze la clubul din Ilfov.
”Este vorba de o relaţie de prietenie. Ne ştim de 30 de ani şi am fost solicitat. Sper să putem ajuta cu un sfat… Pur şi simplu, pe scouting. Am demonstrat că am avut ochi de-a lungul timpului.
Proiectul este interesant şi merită tot sprijinul. A contat foarte mult şi revenirea lui Victor Piţurcă (n.r. – Victor Pițurcă a negat că va avea funcție oficială la FC Voluntari apoi). Contează foarte mult şi ceea ce face finanţatorul. Fără bani nu poţi să duci la bun sfârşit niciun proiect. Gigi (n.r. – Neţoiu) este un tip foarte ambiţios şi mă bazez pe asta. Are şi potenţial financiar.
Am revenit pentru Gigi Neţoiu, dar normal că şi când e vorba de Piţi… Fotbalul a făcut parte din viaţa mea întotdeauna. A trebuit să mă reculeg şi eu după o anumită perioadă. Trăirile pe care le-am avut…”, declara Marius Stan în momentul în care bătea palma cu Nețoiu.
Așadar, multe schimbări și întorsături de situație la FC Voluntari de când clubul a început să fie gestionat de Gigi Nețoiu, iar aceste modificări nu sunt înțelese nici de Florin Prunea, fostul portar al ”Generației de Aur” și fost președinte ale câtorva formații din fotbalul românesc.
Din punctul de vedere al lui Prunea, la FC Voluntari e ceva ce nu se leagă, el dând exemplul schimbările de la nivelul staffului tehnic, cu venirea lui Ovidiu Burcă, plecarea acestuia după doar câteva meciuri, numirea lui Florin Marin pentru o scurtă perioadă, iar ulterior venirea lui Mihai Iosif.
”Nu mai înțeleg nimic din fotbalul ăsta! E dat afară (n.r.- Iosif) de la o echipă de liga a treia și e numit la o echipă de liga a doua cu lot de promovare. Nu am nimic cu el, din contră. Burcă a plecat de la Voluntari după două victorii și un egal.
La echipa asta se întâmplă lucruri extrem de ciudate în ultimul timp. Nu ți se pare? Nu se leagă niște lucruri. Probabil va spune la un moment dat Burcă de ce a plecat de acolo. În fine, mai sunt câteva etape la Liga 2.
Voluntari e la bătaie pentru play-off, nu e cazul rezolvat. Se întâmplă niște lucruri într-o viteză așa de mare (n.r.- la FC Voluntari) încât nu știi ce să mai crezi”, a declarat Florin Prunea la Digi Sport.