Feriți-vă de Fertea!

09 Jul. 2010, 14:52 Pregătiri, amicale
Feriți-vă** de Fertea!

Tehnicianul pandurilor a dorit ca
în meciul contra celor de la Minerul Mătăsari să verifice
acumulările jucătorilor săi și s-a declarat plăcut surprins de
faptul că aceștia au demonstrat că și-au făcut lecțiile chiar și
acolo unde au apucat să lucreze mai puțin, la capitolul
tehnico-tactic.

„Am exersat organizarea
jocului. Am făcut asta și la antrenamente și am vrut să văd la
jocul școală ce au înțeles. Am fost mulțumit de cei din prima
repriză având în vedere că am avut doar două antrenamente
tehnico-tactice. Avem jucători inteligenți care pot face ceea ce le
cerem noi, dar trebuie să muncim pentru că avem nevoie de mai multă
omogenitate”
, a declarat Marius Baciu după partida
câștigată în fața mătăsărenilor.

Două dintre cele trei goluri
marcate de Pandurii au fost înscrise de Adrian Fertea, jucător
venit de la Seso Câmpia Turzii pentru a susține probe la Târgu Jiu.
Baciu spune că jucătorul de 21 de ani că poate deveni un nume în
fotbalul românesc dacă va continua să aibe aceeași foame de
performanță.

„Fertea este un jucător
pe care l-am urmărit un an de zile. Îl știu și am mai spus, vreau
jucători cu atitudine care să-și dorească foarte mult să facă
performanță. Îmi plac jucătorii care au foame de performanță. Așa
este Fertea la ora actuală și așa vor fi și ceilalți care vor
apărea. Nu e un nume, dar este un jucător cu potențial de a
crește”
, a fost caracterizarea făcută de Baciu lui
Fertea.

Trei dintre jucătorii Pandurilor au
în acest moment oferte din partea altor echipe. Președintele
executiv Eugen Pârvulescu a confirmat faptul că, în afara lui
Cardoso, alți doi jucători au căutare. Este vorba de stranierii
Vranjes și Stromajer. „Sunt ceva discuții pentru
Vranjes și Stromajer. Sunt oferte de la echipe din
străinătate”
, a declarat oficialul pandurilor.

În această situație, antrenorul
Marius Baciu le cere celor din conducere să urgenteze negocierile
pentru ca până luni să știe cine pleacă și cine rămâne la Pandurii.
„Am discutat cu conducerea clubului și eu vreau să știu
sigur până la sfârșitul acestei săptămâni cine mai pleacă pentru că
și acest aspect ne poate da siguranță sau nu, dacă vor pleca sau
nu. Până luni vreau să știu exact dacă ne putem baza sau nu pe
Cardoso, Vranjes sau Stromajer. Dacă ei pleacă, e clar că trebuie
să mai aducem jucători”
, a punctat principalul
Pandurilor.

Dedu a călcat pe
bec

Primul jucător care l-a enervat pe
Baciu a fost Mugurel Dedu, jucător care a fost adus la Târgu Jiu în
urmă cu patru ani ca un mare talent și care este pe cale să se
stingă speranță. Dedu a fost trimis la echipa a doua după ce la un
antrenament tactic a acuzat o accidentare.

„Dedu este un jucător
căruia eu chiar am vrut să-i mai dau o șansă. Poate chiar e
accidentat, dar e curios ca la un antrenament de poziționare să
renunțe atât de ușor având în vedere că sunt atâția jucători care
se bat pe un post. Dar poate chiar e accidentat… Nu vreau să
greșesc, dar până își va reveni, până îi va veni rândul va trece la
echipa a doua. Când e sută la sută apt poate îi mai dăm o șansă,
poate nu… Vom vedea care va fi atitudinea lui. Același lucru se
va întâmpla și cu alți jucători”
, a declarat Baciu,
antrenorul atenționând că are în vizor și alți jucători care ar
putea urma același traseu cu Dedu.

Sursa: editie.ro

09 Jul. 2010, 14:52 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă