FC Baia Mare, stagiu de pregătire în Austria

11 Jun. 2010, 17:36 Pregătiri, amicale
FC Baia Mare,** stagiu de pregătire în Austria

Deși încă nu s-au disputat ultimele
meciuri ale rundei cu numărul 34 ale diviziei B de fotbal,
componenții echipei FC Baia Mare care mâine ar fi trebuit să joace
pe teren propriu în compania formației Jiul Petroșani se gândesc
deja la vacanța de vară.

Astfel, începând de marți, 15
iunie, și până pe data de 28 iunie, elevii lui Ciprian Danciu vor
fi în vacanță, urmând ca după reunirea lotului băimărenii să
efectueze două stagii de pregătire.

Primul dintre acestea va avea ca
destinație stațiunea montană maramureșeană Izvoare iar în cel de-al
doilea stagiu Ciprian Danciu și jucătorii vor merge timp de 10 zile
într-o locație din Austria.

În ciuda problemelor financiare,
Baia Mare a avut un sezon bun, urmând să se clasaze cel mai
probabil la finalul acestei ediții de campionat pe locul 7. Aceștia
pot să coboare un loc numai dacă Gaz Metan CFR Craiova va bate azi
pe UTA.

Articol scris de Alin
Boțioc

11 Jun. 2010, 17:36 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă