Farul a dat start pregătirii în Turcia cu 25 de jucători în lot. Mădălin Martin nu a făcut deplasarea

Marius ANGHEL 03 Feb. 2020, 16:49 Pregătiri, amicale

Jucătorii echipei Farul au intrat, de astăzi, 3 februarie, serios în programul de pregătire pe care îl au stabilit în cantonamentul din Turcia, acolo unde au ajuns duminică și vor rămâne până pe 15 februarie. Ianis Zicu are la dispoziție 25 de fotbaliști, însă nu și pe atacantul Mădălin Martin, prima achiziție perfectată de club în această iarnă, rămas acasă. În această perioadă, „marinarii” vor disputa și patru meciuri amicale.

După trei săptămâni de pregătire pe plan local, Farul a plecat duminică dimineața spre Turcia, pentru un stagiu de pregătire în stațiunea Lara, care se va întinde până pe 15 februarie. Din cauza unor probleme musculare, Mădălin Martin a rămas în țară, unde va efectua o serie de investigații medicale. În funcție de rezultate, atacantul achiziționat în această iarnă s-ar putea alătura lotului în Antalya.

Lotul deplasat de Farul în cantonamentul din Turcia:

portari: Vlad Muțiu, Andrei Udeanu, Mihai Eșanu;
jucători de câmp: Ștefan Cană, Alexandru Nicola, Marius Leca, Viorel Lică, Ionuț Ursu, Dan Panait, Iulian Carabela, Paul Antoche, Antonio Cruceru, Răzvan Greu, Daniel Toma, Laurențiu Ardelean, Mihailo Mitrov, Ion Cărăruș, Ștefan Rus, Darius Ciolacu, Alexandru Stoica, Baudouin Kanda, Dimciu Halep, Denis Hordouan, Ionuț Stoica, Cezar Gherghiceanu.

Tiberiu Curt: „Mai urmărim niște jucători, însă nu vor fi schimbări majore”

Mihai Eșanu, Marius Leca, Laurențiu Ardelean, Ion Cărăruș, Ștefan Rus, Darius Ciolacu, Cezar Gherghiceanu, ultimii trei de la juniorii clubului, sunt noutățile din lot față de cel cu care s-a încheiat prima parte a sezonului.

Managerul clubului Farul, Tiberiu Curt, spune că în echipa antrenată de Ianis Zicu ar putea să mai vină două nume noi.

„Față de această vară, când am transferat 25 de jucători, practic am remaniat tot lotul atunci, am stabilit că vrem să facem o strategie pe termen lung, să beneficiem de un lot stabil și, în funcție de cum se prezintă băieții în timpul campionatului, să facem mici reglaje. Asta am făcut și în această iarnă, ne-am concentrat pe compartimentul ofensiv, unde l-am adus pe Mădălin Martin, care, cu experiența și calitatea lui, ne poate ajuta foarte mult. Deoarece bugetul nostru nu este atât de mare ca al altor echipe care se bat la promovare, am încercat să aducem diamante neșflefuite, în care avem încredere și care, antrenându-se în metodologia noastră de antrenament, intrând în programul făcut de antrenorul nostru și stafful lui, să crească și să ne ajute atât în acest sezon, cât și pe viitor. Mai urmărim niște jucători, însă nu vor fi schimbări majore. Este posibil să mai vină un jucător, maxim doi, până la începutul campionatului, dar vom analiza bine fiecare opțiune și vom vedea dacă vom mai face vreun transfer”, a spus Curt pentru fcfarulconstanta.ro.

„Sunt sigur că în Antalya vom avea terenuri mult mai bune și vom întâlni adversari mult mai puternici, din patru țări diferite. Am ales acest lucru pentru a aborda diverse stiluri de joc și a încerca diverse formule de echipă. Am încercat să asigurăm cele mai bune condiții, așa cum am făcut-o încă de la început, sperăm să fie un cantonament de bun augur și să ne întoarcem de acolo cu încredere și convinși că putem face lucruri mai bune. Am văzut că va ploua destul de puțin și vremea va fi propice pregătirii. Doar Ianis va hotărî dacă vom mai face încă un meci sau două de pregătire. Vom vedea la fața locului în funcție de ce echipe și ce formule de joc vrea să alinieze”, a mai declarat Tiberiu Curt.

Patru meciuri amicale pentru Farul în Turcia

În stagiul de pregătire din Turcia, Farul are stabilite până acum patru meciuri amicale, după următorul program:

5 februarie: Septemvri Sofia (locul 1 în Liga a 2-a din Bulgaria)
8 februarie: Ansan Greeners (locul 5 în Liga a 2-a din Coreea de Sud)
11 februarie: Zugdidi (locul 7 în Liga a 2-a din Georgia)
13 februarie: Kabel Novi Sad (locul 5 în Liga a 2-a din Serbia)

În țară, Farul a disputat trei partide de verificare, 4-0 cu Farul U19, 6-1 cu Poseidon Limanu-2 Mai (Liga 3) și 4-0 cu CS Medgidia.

Foto și video: FC Farul Constanța

Marius ANGHEL 03 Feb. 2020, 16:49 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă