Dunărea Turris și-a reluat pregătirile

27 Jul. 2010, 13:14 Pregătiri, amicale
Dunărea Turris** și-a reluat pregătirile

După o perioadă de incertitudine, în care nu s-a știut dacă mai
continuă la Liga a treia, campioana Teleormanului Dunărea Turris
Turnu Măgurele a început antrenamentele.

Acum trei zile, clubul și-a depus documentele necesare
participării în noul sezon la federație, a fost achitată taxa de
afiliere și înscrisă echipa în ediția de campionat 2010-2011, după
care lotul s-a reunit și a început antrenamentele.

Deocamdată, de pregătirea echipei din Turnu Măgurele se ocupă
secundul Emil Răducu. Astăzi, turnenii vor disputa un prim joc de
verificare cu FCM Alexandria, la finalul căreia se încearcă
formarea unui lot din cel mult 22 de jucători pentru următorul
sezon.

Turris a promovat în acest sezon în Liga a treia după ce a
triumfat în campionatul județean Teleorman și a câștigat apoi
meciul de baraj cu CS Sopot, scor 2-1.

Sursa: radiosemnal.ro

Foto: teresport.ro

27 Jul. 2010, 13:14 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă