Cu multe nume noi față de tur și cu mulți tineri în lot, dornici de afimare, Comprestul nu a reușit să facă față adversarei de azi din amicalul disputat pe sinteticul din Ștefan cel Mare. Victorioși cu 4-0, cei de la Voluntari au profitat din plin de erorile (unele copilărești) ale bucureștenilor, aproape fiecare gol având drept catalizator câte o bâlbă a defensivei adverse
R. Ioniță și Pavel în prima rundă și apoi A. Voicu și T. Stanciu au fost marcatorii pentru echipa antrenată de Bogdan Andone. Bucureștenii au jucat mult mai bine în prima repriză, dar se simte clar lipsa de omogenitate a lotului, tehnicianul Comprestului având destul de tras în această perioadă. Cu mulți jucători în probe și cu un lot în reconstrucție, Augustin Călin încearcă aproape imposibilul pentru retur: evitarea retrogradării
Mulți absenți în ambele tabere
Nici Andone și nici Călin nu au avut tot lotul la dispoziție. Dacă la Voluntari s-a pus problema răcelii, motiv pentru care au lipsit cinci jucători – Ghirie, C. Manea, Năstase și Fl. Anghel, la bucureșteni principalul adversar a fost școala. Cu mulți tineri în lot, antrenorul Comprestului s-a văzut lipsit de aportul lui Porumbel, Rupedeal, Țane, I. Ivan și Adal, toți prinși cu școala.
CASETA MECIULUI
FC VOLUNTARI 4-0 COMPREST (2-0) R. Cristea, L. Pavel, A. Voicu, T. Stanciu
Voluntari: Vieru – Palamariu, Ir. Voicu, Banu, I. Mocanu – Lefter, Pavel, Ghidia, E. Stan – R. Ioniță, R. Cristea. În repriza a doua, ilfovenii au jucat cu Goicea – Racu, Pacinschi, B. Matei, Zaharia – T. Stanciu, Miroiu, Gheorghiță, Zăinescu – A. Voicu, I. Stoian. Antrenor Bogdan Andone
Comprest: Condea – Ilușcă, Cr. Iacob, Sincă, Mirescu – Dicu, Mendy, Em. Dumitru, Manofu – Pristolian, Gurgu. Au mai jucat: Fenny – Paraschiv, Chițulescu, Trestinicu, Roger, Ad. Barbu, Iosifescu, Amin, Costache. Antrenor Augustin Călin
Articol și foto de Mihai ANDRIEȘ