La prima săptămână de pregătire, Dacia Unirea a avut în probe trei jucători, doi de la CS U Craiova, Sorin Sima, fundaș central născut în 2000, care a fost format la Școala de Fotbal Luceafărul Brăila, și mijlocașul ofensiv Alin Manea, jucător născut în 1997, care vine acum de la Sportul Snagov, precum și Raul Vitan, născut tot în 1997, care vine de la Sănătatea Cluj.
Sâmbăta trecută, antrenorul Alin Pânzaru a încheiat antrenamentul cu un joc școală. Lotul a fost împărțit în două, la formația echipată în verde au evoluat: Țicrea – Niță, Ivan, Ghiocel, Ștefan Leu, Dima, P. Ioan, Manea, Puia, Ciucureanu, Pop, iar la cea echipată în portocaliu: Chirilă – Sima, Olenic, Stănciulescu, Orășeanu, Cubleșan, Frunză, Coteț, Vitan, Bucur, Banyoi.
Prima formație s-a impus cu 4-2, golurile învingătorilor fiind marcate Ciucureanu (două), Alexandru Pop și Dima, iar pentru învinși au înscris Banyoi și Cubleșan.
În această săptămână mai sunt așteptați și alți fotbaliști în probe la Dacia Unirea, printre ei figurând și Marian Anghelina, care în prima parte a acestui sezon competițional a evoluat la ACS Șirineasa, în Liga a 3-a.
Robert Roșoagă lipsește nemotivat, el fiind în negocieri cu Concordia Chiajna.
Miercuri, Dacia Unirea Brăila pleacă în cantonament la Buftea.
Articol scris de Costel FILIP