Anca a debutat cu dreptul la gruparea de sub Măgură

31 Jul. 2010, 16:14 Pregătiri, amicale
Anca a debutat cu dreptul** la gruparea de sub Măgură

Primul meci de pregătire al
șimleuanilor din aceată stagiune a avut loc abia sâmbătă dimineața,
când elevii lui Adrian Anca au dat piept cu nou-promovata ACU Arad.
Disputa a avut loc la Oradea, adică undeva la jumătatea distanței
dintre Arad și Șimleu Silvaniei, conform înțelegerii celor două
cluburi.

Cu două noutăți în formula de bază,
„alb-albaștrii” au avut o evoluție reușită, învingând cu 4 – 2,
prin „dublele” reușite de George Petcuț și Adrian Pușcaș. Practic,
șimleuanii au condus ostilitățile de la un capăt la altul al
meciului, conducând cu 2 -0 și 3 – 1, chiar dacă pe parcurs au
intrat și ceilalți jucători aflați în pregătiri cu FC Silvania.

Tânărul tehnician al Șimleului s-a
declarat mulțumit de evoluția elevilor săi. „Pentru
primul meci, băieții s-au mișcat destul de bine. Mi-au plăcut
atașamentul și atitudinea lor. Încă suntem în perioada de
acumulări, astfel că e loc și de mai bine”
, este de
părere Adi Anca.

Opt jucători noi sub
Măgură

Singurul jucător nefolosit în amicalul cu ACU Arad a fost portarul
Emil Ștef, cel care va ocupa din acest sezon și funcția de antrenor
secund. De asemenea, au lipsit Sebastian Ianc – accidentat, și Dan
Mureșan – așteptat să revină din Spania. În schimb, în lot am
regăsit nu mai puțin de opt noutăți față de sezonul precedent.

Capul de afiș îl deține Mihai Bode
– fostul căpitan de echipă al rivalei FC Zalău, cel care vineri a
semnat un contract pe două sezoane cu FC Silvania. Ceilalți
jucători se află în probe sub Măgură, iar în zilele următoare se va
lua o decizie în privința lor.

Este vorba despre Vlad Hotico și
Mihai Felecan – de la CFR Cluj, Vasile Pop – „U” Cluj, Cristian
Andor – FC Bihor, Vlad Apostolache – Voința Livezile, Cristian
Prodan (FCM Târgu Mureș) și Cristian Țurcaș (Rapid Jibou – Liga a
IV-a Sălaj).

„Mulți nu vor rămâne,
deoarece avem deja format scheletul de bază al echipei. Oricum, vor
mai veni încă vreo doi jucători în probe, pentru că am mare nevoie
de un atacant. Apoi, vom putea vedea pe cine ne
bazăm”
, a menționat Adi Anca.

Silvania Șimleu Silvaniei – ACU
Arad 4 – 2 (2 – 1)

Pt Silvania au marcat: George Petcuț (2) și Andrei
Pușcaș (2)
FC
Silvania:
Bogdan Miron – Claudiu Oară, Cosmin
Iuhas, Raul Crișan, Dumitru Muntean – George Petcuț, Schwarzkopf
Istvan, Robert Villand, Mihai Bode – Vasile Pop și Andrei Pușcaș.
Au mai jucat: Vlad Pașcalău, Cristi Țurcaș, Vlad Hotico, Cristian
Prodan, Andrei Buștea, Mihai Felecan, Cristian Andor și Vlad
Apostolache

SportulSalajean

31 Jul. 2010, 16:14 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă