Echipa de eșalon secund Alro Slatina a încheiat la egalitate și
cel de-al doilea meci amical susținut în cadrul stagiului de
pregătire din Serbia.
Elevii lui Corneliu Paură au avut, miercuri, ca adversară formația
Hajduk Veljko Negotin, într-un joc la finalul căruia pe tabelă s-a
consemnat scorul de 1-1, pentru aluminiști punctând Crețu,
precizează președintele executiv al clubului, Jane Nițulescu.
„S-a folosit tot lotul, partida începându-se cu jucători ca Grosu,
Răducu, Quist, Dedu, Ionuț Stancu, Crețu sau Ene, pentru ca apoi să
fie introduși și ceilalți. A fost 1-1 la pauză, iar pe lângă golul
lui Crețu au ratat foarte mult, opt-zece ocazii de gol. Însă este
explicabil, pe fond de oboseală”, a spus
Nițulescu.
Echipa slătineană va disputa ultimul meci de verificare din cadrul
cantonamentului de la Dona Milanovac vineri după-amiază, în
compania formației Hajduk Belgrad.
sursa: Gazeta Noua