Fotbaliștii din Aradul Nou s-au
reunit ieri după amiază, pentru prima ședință de pregătire din
acest sezon. Sub comanda lui Costel Bogoșel, aceștia au efectuat o
ședință scurtă de antrenament, urmând ca astăzi să se continue
intrarea treptată în efort.
Deocamdată, antrenorul principal al
echipei, are un lot subțire la antrenamente, urmând ca în scurt
timp să i se pună jucători de valoare la dispoziție.
„Nu voi mai face greșeala de a merge în cantonament cu
fotbaliști care nu sunt ai noștri. Până la plecarea în cantonament
vreau să știu pe cine mă bazez”, a spus antrenorul
arădean.
Odată cu plecarea fotbaliștilor de
la Salonta, ACU a rămas să se bazeze doar în următorii fotbaliști:
Păcălău, Rusu (portari), Bilia, Miculescu, Aldea, Nicolau, Bota,
Ciubăncan, C. Roșca, Bogdan Onu, Șandru. Cert este că mulți sunt la
final de contract, Pășcălău și Onu nu sunt încă 100% recuperați
după intervențiile chirurgicale la care au fost supuși, Lintaru a
revenit la Deva și nu se cunoaște dacă va mai fi lăsat la ACU.
„Încă suntem subțiri la nivelul lotului. Sunt discuții
cu mai mulți fotbaliști. Vom vedea zilele următoare”,
a mai spus Bogoșel.
Dacă Pășcălău se va putea antrena
la capacitate maximă, atunci la echipă va fi adus doar un al
treilea portar junior. Și la nivelul fundașilor centrali vor fi
modificări. Dacă Alin Gligor, fotbalist venit de la Național Sebiș,
îl va impresiona pe Bogoșel, și dacă Tiberiu Bier, sosit de la
Internațional Pitești, va ajunge la un acord cu conducerea clubului
arădean, atunci e foarte probabil ca Aldea, Nicolau sau Miculescu
să se despartă de ACU.
Se va încerca si readucerea lui
Lintaru, dar totul depinde de negocierile cu oficialii Mureșului
Deva. Un alt fotbalist care va fi testat este Marcel Moț.
Golgeterul Diviziei D va fi în probe până la plecarea în
cantonament, care va avea loc în 19 iulie. Altfel, ACU va face joi
deplasarea în Ungaria, la Debrecen, pentru primul joc de verificare
din această perioadă contra Gaz Metanului din Mediaș.
Articol scris de Daniel
Berar