Echipa suporterilor Poli Timișoara a ajuns să retrăiască și ziua în care a jucat cu aproximativ 200 de spectatori pe Știința și, mai rău, fără o galerie activă. Pe teren, alb-violeții au remizat la scorul de 1-1 contra celor de la Metaloglobus, în condițiile în care poliștii au ratat două penalty-uri în prima repriză, iar Claudiu Herea a fost eliminat în a doua jumătate a meciului.
Nicolae Croitoru a fost vizibil afectat după meciul în care și Ioan Mera a fost eliminat pe final.
Ca protest față de ceea ce se întâmplă la club, unul care este din ce în ce mai puțin al suporterilor, galeria a decis să nu cânte și să nu afișeze niciun mesaj la acest meci.
Chiar și așa, Poli putea avea un început bun de meci cu Metaloglobus. În minutul 4, Iamandache a fost faultat de Caramalău și s-a dictat penalty. Ursu a bătut penalty-ul lângă bară, dar Gavrilaș a plonjat și a scos mingea. În minutul 29, același Ursu a fost suficient de abil ca să simuleze și să obțină un nou penalty pentru Poli. Alin Ignea a executat, dar a făcut-o însă în bară.
Deși nici adversarul nu a pus probleme, Poli nu a putut marca.
Politehnica a mai primit o șansă în minutul 63, când Claudiu Herea a fost eliminat cu cartonașul roșu după o intrare brutală la Sofran. Până la urmă, în minutul 66, Bîrnoi a marcat pentru alb-violeți, după o minge primită de la Doru Andrei.
Stângăciile din joc au continuat însă, spre unele momente de exasperare a lui Nicolae Croitoru. Parcă simțea și antrenorul că are motive de stres, deși echipa conducea. În minutul 78, Potecea a marcat direct la vinclu, din lovitură liberă și, cumva, a relansat meciul.
Din minutul 84, Mera a fost și el eliminat, pentru un fault la același Potecea, dar niciuna dintre echipe nu a mai reușit să înscrie.
Acest egal nu l-a bucurat foarte mult pe antrenorul Nicolae Croitoru, care a explict că, pentru un moral bun înainte de barajul cu FC Brașov, alb-violeții au nevoie de un succes.
”Din păcate, nu a fost victorie. Acesta este lucrul care contează și poate chiar meritam victoria astăzi, dacă ar fi doar să ne raportăm la ocaziile de gol. Din păcate, nu am reușit să înscriem. Avem o problemă. Nu am reușit să înscriem nici din penalty. Este al treilea executant, al treilea penalty ratat. Sigur că există o anumită presiunea. Situația nu este una care să ne dea liniște. Am avut niște săptămâni destul de dificile. Încercăm să ieșim… Eu cred că mare parte din joc am demonstrat că facem eforturi să ieșim din starea asta în care suntem. Avem nevoie, tocmai în ideea aceasta, de un rezultat pozitiv care să ne dea încredere”, a spus antrenorul polist.
Croitoru a admis însă că apetitul ofensiv, totuși, un aspect îmbucurător. ”Trebuie să găsim… Eu cred că dacă astăzi am fi reușit să înscriem… Faptul că ne-am creat atâtea ocazii înseamnă că am făcut un pas înainte. Au fost două penalty-uri, au fost în prima repriză trei-patru situații, și în repriza a doua au fost iarăși situați foarte clare. Aici este o problemă. Trebuie să găsim resurse și mijloacele cele mai potrivite”, a mai punctat antrenorul echipei timișorene.
Poli nu a mai avut galerie la acest meci, fapt aproape fără precedent la un joc acasă, în deceniul de când echipa universității a fost preluată de galerie, în locul desființatei echipe a lui Marian Iancu.
”Rezultatele nu au fost cele care trebuiau să fie. Trebuie să fim de acord și cu reacția pe care galeria o are. Nici jocul nu a fost unul foarte bun în ultima eprioadă. Și atunci sunt lucruri normale la fotbal, la urma urmei”, a spus Croitoru, diplomat.
Reporterul Liga2.ro i-a semnalat că la Poli nu a fost un lucru normal în sensul frecvenței. ”Nu știu”, a mai adăugat, evaziv, antrenorul târgoviștean.
Cu 28 de puncte, Poli Timișoara e pe locul 5 în Grupa A de play-out de Liga 2, de unde nu mai poate urca sau coborî. În ultima etapă, săptămâna viitoare, echipa are deplasare la Iași, cu Poli, pe care o întâlnește sâmbătă, de la ora 12:45. Apoi urmează dubla de la barajul de menținere în campionat cu FC Brașov.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-penultima-etapa-din-play-out-cinci-meciuri-incep-de-la-ora-1100-dacia-unirea-braila-si-unirea-constanta-sunt-la-ultima-reprezentatie-19229215
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-in-genunchi-in-fata-unirii-dej-chiar-la-timisoara-calin-mada-ne-am-facut-de-ras-cu-varf-si-indesat-19229386
https://liga2.prosport.ro/seria-1/situatie-tipica-fotbalului-romanesc-rares-murariu-de-la-excludere-din-lot-la-titular-in-poarta-politehnicii-timisoara-in-doua-luni-19229204