:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2Feugen-beza-stefan-grigorie-scm-ramnicu-valcea-cs-tunari-1024x595.jpg)
SC Oțelul a făcut un anunț surprinzător joi, în privința a două schimbări care au avut loc în structura de conducere și la nivelul staffului tehnic condus de Dorinel Munteanu.
Clubul din Liga 2 a anunțat despărțirea de managerul sportiv Aurelian Băbuțan (foto principal, lângă Dorinel Munteanu) și antrenorul secund Cătălin Ciorman.
Deși SC Oțelul are un parcurs foarte bun de Liga 2 pentru o nou-promovată, iată că la nivel intern situația nu e una foarte bună, astfel că s-a ajuns la un acord comun în privința rezilierii contractelor cu cei doi.
Formația din Galați nu precizează exact care este motivul rupturii dintre părți, dar anunțul este unul neașteptat, în plin sezon de divizie secundă.
În comunicatul dat publicității, SC Oțelul rezumă explicațiile doar la modul în care au fost încetate contractele și la prezentarea experiențelor anterioare avute de Aurelian Băbuțan și Cătălin Ciorman.
”SC Oțelul Galați anunță că a ajuns la acorduri de încetare amiabilă a relațiilor contractuale cu managerul sportiv Aurelian Băbuțan și antrenorul secund Cătălin Ciorman.
Aurelian Băbuțan ocupa funcția de manager sportiv de la începutul acestui an și a mai activat în trecut pe la formații precum Universitatea Cluj-Napoca, FC Brașov, Concordia Chiajna, Steaua București, FCM Tg. Mureș sau Săgeata Năvodari.
Cătălin Ciorman ocupa funcția de antrenor secund al echipei de seniori, acolo unde staff-ul tehnic îi mai cuprinde pe Sorin Haraga și Cătălin Iorga (antrenori secunzi) și Iulian Olteanu (antrenori de portari).
Mulțumim și mult succes în carieră, Aurelian Băbuțan și Cătălin Ciorman!”, se arată în comunicatul emis de SC Oțelul.
În privința lui Aurelian Băbuțan, el a venit la SC Oțelul în luna martie a acestui an, când clubul activa în Liga 3, dar era o perioadă în care rezultatele dădeau încredere că obiectivul promovării în Liga 2 poate fi îndeplinit, lucru care s-a și întâmplat apoi.
De altfel, Băbuțan a ajuns la Galați chiar la cerința lui Dorinel Munteanu, antrenorul precizând în primă fază că are nevoie de un om cu trecut bogat în fotbalul românesc, cu experiență.
Iată ce spunea Aurelian Băbuțan în martie, la conferința de prezentare la SC Oțelul:
”Am venit la propunerea domnului Dorinel Munteanu. Știu unde am venit, știu obiectivele clubului. Dacă nu erau obiective atât de îndrăznețe, n-aș fi ajuns aici. Cred cu tărie că vom promova, cred în lotul pe care îl avem, în stafful tehnic, în colegii mei de pe plan sportiv și administrativ.
O echipă cu condiții de Liga 2, chiar mai sus, aș îndrăzni să spun că puține echipe din Liga 2 au condițiile de aici, de la Galați. Mai sunt lucruri de îmbunătățit, dar cred că vom fi sută, la sută la finalul meciurilor de baraj, echipa care se va bucura de promovare.
Am amintiri cu Oțelul. L-am adus aici pe Sergiu Costin, un jucător care s-a impus și a fost căpitanul echipei care a luat titlul, am și multe cunoștințe la Galați, prin lumea fotbalului, și am venit cu plăcere”.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și SC Oțelul Galați
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-a-pierdut-cu-steaua-desi-a-fost-total-superioara-in-opinia-lui-dorinel-munteanu-ne-a-lipsit-ultima-pasa-nu-marcam-fostul-international-vrea-echipa-di-19251212
https://liga2.prosport.ro/seria-1/saptamana-si-contractul-reziliat-la-poli-timisoara-mesajul-clubului-dupa-despartirea-de-oliver-bryneus-19251292
https://liga2.prosport.ro/seria-1/foto-romania-u18-egal-si-victorie-in-amicalele-de-la-timisoara-iustin-raducan-de-la-steaua-printre-marcatori-19251277
https://liga2.prosport.ro/seria-1/leo-grozavu-pune-punctul-pe-i-sunt-prea-multi-jucatori-straini-pentru-liga-2-antrenorul-critic-la-adresa-olandezului-torino-hunte-si-fata-de-persoanele-care-au-declarat-ca-obiecti-19251279
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-csm-slatina-se-joaca-de-la-ora-1700-ovidiu-burca-isi-intalneste-fosta-echipa-pe-care-a-promovat-o-in-liga-2-dar-unde-nu-a-fost-pastrat-19251273