Victorie contra unei echipe mai puternice, dar șanse la fel de mici pentru play-off. Cum a comentat Flavius Stoican succesul Reșiței cu Gloria Buzău

Andrei PASCU 09 Mar. 2024, 15:05 Liga 2
Victorie contra unei echipe mai puternice, dar șanse la fel de mici pentru play-off. Cum a comentat Flavius Stoican succesul Reșiței cu Gloria Buzău

CSM Reșița a mai reușit un rezultat pozitiv în campionat și a ajuns la șase meciuri consecutive fără eșec în Liga 2. Sâmbătă, în etapa a 18-a, a reușit o victorie importantă, 2-0 contra Gloria Buzău, iar prezența în play-off sau în play-out va fi decisă pentru ea în ultima rundă a Ligii 2 din sezonul regular.

Gazdele partidei au făcut diferența înainte de pauză, când au marcat de două ori. După 45 de minute CSM Reșița a stabilit și scorul final, trecând de trupa pregătită de Andrei Prepeliță.

O nouă victorie importantă pentru CSM Reșița, contra Gloria Buzău 

Formația din Valea Domanului a deschis scorul în minutul 11, atunci când a marcat Elton da Silva, cu o lovitură de cap, după un corner. A prins curaj astfel echipa lui Flaviu Stoican, iar rezultatul partidei a fost stabilit de Marian Drăghiceanu, care a marcat dintr-un penalty scos de Elton da Silva, împins în careul buzoienilor de Alexandru Dandea. Reușita a fost consemnată în minutul 22.

  • CSM Reșița, contra Gloria Buzău: I. Rus – Dolghi, Elton da Silva, Rimovecz, Gomboș, D. Fărăgău, Dudea (cpt.), Fota, Drăghiceanu, Lascu, Andr. Burlacu
    Rezerve: Mereu – Mensah, Doană, Fr. Cristea, Chera, Dam. Isac, Al. Negru, Bărboianu, Cip. Rus

Flavius Stoican i-a lăudat pe jucători pentru victorie, contra unei formații care se va lupta pentru promovarea în SuperLiga României. Antrenorul a recunoscut, însă, că echipa CSM Reșița are șanse diminuate pentru calificarea în play-off, chiar dacă nu a pierdut în acest an, mai înregistrând o victorie, 3-1 cu Steaua, și o remiză, 0-0 cu CSM Slatina.

CSM Reșița mai speră și nu prea la play-off-ul Ligii 2

Antrenorul a avut cuvinte de laudă speciale pentru marcatorul Elton da Silva. Pe lângă gol, acesta a reușit să scoată și penalty-ul din care a punctat Drăghieanu.

Reșițenii sunt pe locul 9 momentan, la un punct de locul 6, ocupat, pentru moment cel puțin, de Chindia Târgoviște.

Am arătat că suntem o echipă solidă și că avem încredere în forțele noastre. Am câștigat pe merit acest joc, am fost echipa care a pus presiune pe adversar încă de la începutul jocului și am avut situații de a marca, pe lângă cele două goluri. Vreau să-i felicit pe jucători, deoarece au crezut în șansa lor.

Nu a fost destul de ușor, pentru că șansele noastre de a merge în play-off s-au diminuat foarte mult. Moralul echipei era un pic zdruncinat, dar mă bucur că am arătat pe teren că suntem o echipă dezinvoltă. Am întâlnit o formație care în proporții foarte mari va fi în prima ligă în sezonul următor.

Faptul că victoria noastră este pe deplin meritată ne dă încredere și speranțe pentru viitor. Îi felicit pe toți jucătorii, dar în special pe Elton da Silva, deoarece a marcat un gol și a obținut un penalty”, a declarat antrenorul Flavius Stoican, citat de Caraș Online.

Sezonul regular se încheie contra CFC Argeș pentru formația lui Flavius Stoican

Referitor la situația din clasamentul Ligii 2, CSM Reșița a ajuns la 27 de puncte acumulate în 18 meciuri și se află, momentan, pe locul 9 în Liga 2, la un punct sub următoarele clasate deasupra, FK Miercurea Ciuc, ACSM Ceahlăul și Chindia Târgoviște, dar primele două nu au evoluat până acum în actuala rundă.

Ultima poziție calificabilă în play-off, 6, e ocupată, așadar, momentan de Chindia, cu 28 de puncte în dreptul ei, care a învins CSM Alexandria cu 3-0 în această etapă.

În sezonul regular a mai rămas de disputat o etapă pentru CSM Reșița. După meciul cu Gloria Buzău, va mai întâlni Campionii FC Argeș, în deplasare.

Foto: Caraș Online

https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-18-liga-2-19302008

https://liga2.prosport.ro/seria-1/viorel-tudose-pune-piciorul-in-prag-si-are-o-conditie-sa-mai-dea-bani-la-cfc-arges-19302005

https://liga2.prosport.ro/seria-1/lista-directorilor-sportivi-din-fotbalul-romanesc-19301995

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-miercurea-ciuc-si-ceahlaul-pot-face-pasul-decisiv-in-grupa-pentru-promovare-cu-o-victorie-in-meciul-direct-19301966

https://liga2.prosport.ro/seria-1/constantin-schumacher-crede-ca-echipele-fara-drept-de-promovare-nu-trebuie-sa-faca-parte-din-play-off-19301882

Andrei PASCU 09 Mar. 2024, 15:05 Liga 2
Pe aceeași temă