„O fi vreun ofițer acoperit cu acces la informații strict secrete”. Goian, ironizat după ce a dezvăluit că are informații înaintea meciului FC Brașov – Foresta

FC Brașov și Foresta Suceava se vor duela vineri, de la ora 17:30, pe Stadionul Tineretului în cadrul etapei a 12-a a Ligii 2. Derby-ul a fost încins de președintele Forestei, Dorin Goian, cel care spune că brașovenii se vor da loviți înaintea meciului și vor cere federației să amâne jocul! Mai mult, „Goie” dezvăluie că are informații că „stegarii” vor motiva că nu pot juca din cauza problemelor medicale din lot, pe motivul unei indigestii.

„Din câte am înțeles, cei de la Brașov au un gând să depună o hârtie la FRF cum că 7-8 jucători ar acuza o indigestie. Probabil o vor acuza de astăzi sau de mâine. Cu toții îl știm prea bine pe domnul Romică Pașcu. Să plecăm noi cu autocarul de la Suceava, facem 5 ore jumate, și mâine la prânz vor face ei indigestia. Au doi jucători suspendați, mai au unul accidentat, își doresc mult să amâne acest joc cu noi. Am informații că cei de la Brașov vor să amâne meciul, pe aceste cauze. Îmi pare rău, dar nu ne putem întoarce înapoi cu 20 de ani. Astfel de practici se făceau înainte. Vreau doar să avertizez și pe cei din FRF, pentru că vom verifica și vom trimite o adresă pentru a vedea și noi acele scutiri medicale care vor fi trimise la FRF. E o competiție sportivă, nu putem accepta. Dacă sunt mai buni, să câștige pe teren. Vrem să jucăm fotbal”, a spus Goian la Sport.ro.

Replica Brașovului a venit prompt din partea managerului Paul Enache. „Rămân suprins de declarațiile domnului președinte Dorin Goian. Probabil, jucând în trecut la un club militar (n.r. Steaua), o fi și Goian vreun ofițer acoperit cu acces la informații strict secrete”, a reacționat, citat de Monitorul Expres, Paul Enache.

Înainte meciului direct de vineri, de la ora 17:30, FC Brașov și Foresta Suceava se află pe locurile 2 și 3 în clasamentul Ligii 2, cu același număr de puncte 25, cu trei mai puține față de liderul Juventus București. FC Brașov are pentru acest joc doi eliminați din runda trecută, pe Sabrin Sburlea și Robert Băjan, dar și probleme medicale în lot din cauza unei indigestii suferite de mai mulți jucători încă înaintea partidei de la Râmnicu Vâlcea.

Pe aceeași temă