Adrian Mititelu, patronul FCU Craiova, a reacționat în urma sancțiunii dictate la începutul săptămânii de Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal, pentru el și club, în urma evenimentele petrecute în timpul jocului cu Ceahlăul, disputat în etapa a 12-a a Ligii 2, în Bănie, și încheiat cu victoria oaspeților cu scorul de 4-2.
Olteanul se aștepta la o suspendare și mai drastică și continuă ofensiva asupra federației conduse de Răzvan Burleanu.
FCU a primit o amendă de 10 mii de lei, în timp ce Mititelu a fost suspendat pentru 6 jocuri și amendat cu 5 mii de lei în urma partidei cu Ceahlăul, în care patronul clubului din Craiova a pătruns pe gazon în minutul 25 și a făcut scandal la câteva minute distanță după ce arbitrul Cristian Moldoveanu a dictat un penalty eronat pentru nemțeni, din care au egalat.
Omul de afaceri a vrut să-și retragă echipa de pe teren, i-a solicitat arbitrului să părăsească suprafața de joc, s-a calmat cu greu și a urcat în tribună, iar după meci și-a cerut scuze pentru ieșirea sa, dar a continuat tirada la adresa federației.
Așa cum a spus și la finalul respectivului meci, Mititelu a recunoscut din nou că a greșit prin acea acțiune a sa de a coborî pe gazon. E de părere că merita o pedeapsă și mai mare și continuă să susțină că el și echipa sa sunt ”vânați” de FRF, prin arbitraj.
”Este meritată (n.r. – sancțiunea). Gestul pe care l-am făcut merita pedepsit, poate chiar puțin mai aspru. Însă, am ajuns să fac astfel de gesturi datorită lor, a federației, pentru că și-au bătut joc de mine ca investitor în fotbal și nu numai, de foarte mulți.
Au creat un sistem de inechitate și de nedreptate. Fotbalul românesc suferă foarte mult și asta m-a determinat pe mine să fac un astfel de gest pe care îl regret”, a spus Mititelu pentru Fanatik.
El consideră că echipa sa este sabotată de FRF. ”Am regretat după vreo 20 de minute (n.r. – intrarea sa pe teren la meciul cu Ceahlăul). Dar era prea târziu. Nu și-o merita. Mi-au făcut mie furăciuni mult mai mari. Dar n-am putut să mă controlez. Probabil și că nu exista o organizare ca la Liga 1. Asta a fost.
Am simțit că a fost premeditare. Știu cum gândește Bodescu, știu cum acționează. Aproape meci de meci am fost ciupit și la Liga 2. S-a umplut puțin paharul. Sunt cu țintă pentru că el acționează în consecință.
Faptul că i-am deschis foarte multe acțiuni în instanță și am sesizat autoritățile că există mandate ilegale la federație și federația e condusă de persoane ilegitime, care stau acolo ilegal, i-a făcut să ia foc și încearcă pe toate părțile să mă saboteze.”
Adrian Mititelu nu stătea pe banca de rezerve ca să fie afectat acum, în urma suspendării de șase jocuri. Urmărea jocurile din tribună. În schimb, nu va mai putea merge la vestiar cât timp este suspendat.
”Nu o să mai am acces la vestiare. Ca un antrenor. Nu poate să vină la vestiar înainte sau la pauza meciului. Cred că s-ar fi bucurat foarte mulți să nu îmi mai permită să investesc”, a mai declarat Mititelu, care a vorbit și despre meciul de la Slatina, câștigat cu scorul de 2-1, într-un joc în care arbitrul Mihai Ene a acordat câte un penalty pentru fiecare echipă, la golurile de 1-0 și 1-2, și l-a eliminat pe Claudiu Bălan pentru o simulare în careu.
După acel joc, antrenorul Slatinei, Daniel Oprescu, a transmis următoarele: ”Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”, făcând referire penalty-ul primit de Craiova pe stadionul 1 Mai și la evenimentele generate de FCU la jocul cu Ceahlăul, în care trupa din Bănie a reclamat penalty-ul acordat nemțenilor și a făcut un întreg scandal.
În replică Mititelu, ca și antrenorul interimar Valentin David, este de părere că Bălan a fost faultat la faza în care a primit al doilea cartonaș galben și a fost eliminat, considerând că a fost mai fault faza atacantului său decât intervenția lui Abbey asupra lui Leață, la penalty-ul dictat pentru Slatina.
”A fost mai degrabă penalty la Bălan decât la al lor. Dar eu am tăcut din gură, pentru că având în vedere că am câștigat meciul și față de celelalte partide nu a fost ceva ieșit din comun”, a spus Mititelu.
O persoană obiectivă ar spune că realitatea este că Abbey l-a faultat clar pe Leață, lovindu-l cu piciorul aproape de genunchi, neavând nicio treabă cu mingea la penalty-ul acordat de arbitru Slatinei. La penalty-ul acordat Craiovei, intervenția lui Dorin Toma a fost la minge și nu este clar dacă în momentul în care a șutat în balon l-a și călcat pe vârful ghetei pe Abbey, ceea ce transformă această lovitură de pedeapsă într-o decizie controversată a arbitrului. Antrenorul Slatinei este de părere, de exemplu, că nu a fost penalty aici și s-ar putea să aibă dreptate, dar reluările televiziunii nu au putut să ofere o imagine corectă asupra acestei faze. În fine, la faza eliminării lui Claudiu Bălan, după un plonjon al atacantului de lângă Năstăsie, arbitrul a fost foarte aproape și a văzut cel mai bine. A fost o simulare grosolană a lui Bălan, care a preferat să se arunce în loc să continue faza, iar al doilea cartonaș galben primit a fost unul mult meritat.
Foto: Remus Badea și Cătălin Ciupureanu / Sport Pictures