Mircea Manole, omul momentului la Dej, nu e surprins de victoria Unirii cu Steaua: ”Am dominat tot meciul. Mă bucur că le-am provocat prima înfrângere”. Cum a catalogat succesul în fața ”militarilor”

Răzvan STÎNGĂ 12 Sep. 2021, 13:52 Liga 2

Unirea Dej a învins Steaua în etapa a 6-a a Ligii a 2-a. Echipa lui Dragoș Militaru a câștigat cu 2-1, golul victoriei fiind marcat de Mircea Manole, în minutul 71. Până atunci, Steaua a deschis scorul prin Vasile Buhăescu, în minutul 11, iar dejenii egalaseră prin Alin Burdeț, în minutul 51.

Mircea Manole: ”Se poate spune că e o victorie istorică” 

Dat fiind faptul că a marcat golul celor trei puncte, Manole a fost desemnat omul meciului de la Dej. La final, la interviuri, a declarat că victoria este cât se poate de meritată pentru echipa sa, dar a recunoscut că eliminarea din tabăra Stelei, din minutul 30, când Valentin Bărbulescu a văzut roșu direct după un fault din postura ultimului apărător, a contat enorm.

Acolo crede Mircea Manole că s-a rupt echilibrul din teren, iar Unirea Dej a început să preseze și să domine partida, pentru ca în final să facă surpriza etapei.

Mă bucur că am revenit de la 0-1, mă bucur că le-am provocat prima înfrângere. Mulțumesc galeriei noastre și vreau să dedic această victorie lui Florin Blaj și Andrei Pop, care sunt accidentați. Primele minute au fost mai grele, până la acea eliminare, după aceea jocul a fost în favoarea noastră. Am dominat tot meciul.

Se poate spune că e o victorie istorică, doar că eu cred că a fost o victorie meritată, am muncit foarte mult și am dominat. Pot să zic că așa e în fotbal, se produc surprize și am provocat-o noi astăzi.

Ambele galerii au fost la înălțime astăzi, doar că galeria noastră a luat fața pe final, datorită scorului”, a declarat Mircea Manole la finalul meciului.

Mircea Manole s-a aflat la primul gol în Liga 2 pentru Unirea Dej. În afara partidei cu Steaua, în care a jucat până spre final, a mai prins alte patru meciuri, dar nu reușise să puncteze.

Unirea Dej are 8 puncte după șase etape, în Liga 2 

Unirea Dej a bifat, în urma succesului cu Steaua, a treia victorie din acest campionat al Ligii a 2-a. Se mai impusese contra CS Comunal Șelimbăr, tot pe teren propriu, cu scorul de 3-0.

Nou-promovata din Dej termină etapa a 6-a cu 8 puncte, în afara celor două victorii mai având în clasament două egaluri și două eșecuri. În etapa a 7-a, va juca pe terenul Astrei, la Giurgiu.

Unirea Dej în partida cu Steaua: Răilean – I. Rus, Burdeț, Kereki, Roș – Al. Militaru, Cătinean (cpt.), Ad. Pop (Chira 78′) – Frăsineanu, Al. Pop (P. Popescu 72′), Mir. Manole (Cocian 83′)
Rezerve neutilizate: Cl. Chindriș – Al. Blaj, D. Pop, Al. Papp, Ed. Meszaros, Vl. Bogdan
Antrenor: Dragoș Militaru

Foto: Flaviu Buboi/ Sport Pictures 
Video: FC Unirea Dej oficial

 

 

Răzvan STÎNGĂ 12 Sep. 2021, 13:52 Liga 2
Pe aceeași temă