După victoria consistentă de pe terenul Stelei (4-1), cu patru zile în urmă, FC Hermannstadt n-a obținut decât un punct la Slobozia, cu Unirea, după o remiză albă, scor 0-0, în etapa a 6-a a play-off-ului Ligii 2. Echipa sibiană are acum 53 de puncte și ar putea fi întrecută de ”U” Cluj, la finalul etapei.
Sibienii sunt amenințați că vor pierde locul secund dacă ”U” Cluj va câștiga, marți, 26 aprilie, pe teren propriu, cu Petrolul. FC Hermannstadt a obținut doar un punct la Slobozia, acolo unde se împiedicaseră până acum alte două echipe cu pretenții la promovare, ”U” și Steaua. Jucătorii lui Marius Măldărășanu au făcut poate cel mai slab meci al lor din acest sezon.
Sibienii au început sus meciul și Pantea a cerut penalty la o fază în care a considerat că mingea reluată de el, cu capul, l-ar fi lovit pe un ialomițean în braț, după ce inițial luase pământul (3). Iulian Dima a lăsat jocul să continuă și, peste 5 minute, Hora a trimis peste transversală, din centrarea lui Pantea.
Jocul s-a mutat apoi la poarta lui Iliev, însă Bolohan (15) și Trașcu (22) au șutat imprecis din marginea careului mare.
Sibienii au avut ceva emoții la contraatacul lui Silaghi, care a fost blocat în momentul șutului de Bolohan, după ce combinase cu Afalna, apoi Gulceac a trimis peste transversală, de la 11-12 metri (23).
Același Silaghi și-a mai încercat în două rânduri norocul, dar de fiecare dată a ratat ținta (27, 29).
La celelalte buturi, Balaure a încercat să-l surprindă pe Poiană direct dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri, lateral stânga, dar a trimis puțin prea înalt (33).
Cea mai mare ocazie de gol a fost cea a lui Afalna, care a profitat de o eroare în defensiva adversă, însă Iliev a reușit să-l blocheze, apoi mingea a ajuns la Bolohan, însă sibienii au reușit în cele din urmă să îndepărteze pericolul (37).
Ultimul șut din prima repriză i-a aparținut lui Călin Popescu, însă nici el nu a reușit să cadreze bine (39), primele 45 de minute încheindu-se fără gol, mai mult, fără șut pe poartă.
Cei care se gândeau că Slobozia abordează preferențial meciurile cu echipele care se bat pentru promovarea directă au fost surprinși să vadă că, și după pauză, jucătorii lui Mihalcea nu au făcut pasul în spate, dimpotrivă.
Gulceac a centrat pentru Coadă, care a trimis la o palmă peste transversală, cu capul, din marginea careului mic (49), iar Bolohan a trimis în sfârșit primul șut pe spațiul porții din acest meci, dar a făcut-o moale și, în plus, pe direcția lui Iliev (51).
Și Afalna l-a luat la țintă pe bulgarul dintre buturile lui Hermannstadt (53), iar două minute mai târziu, Balaure a încercat să-l surprindă pe Poiană cu un șut la prima bară, dintr-o lovitură liberă de pe la vreo 30 de metri (55).
După ce și-a împrospătat echipa cu Paraschiv și Biceanu la pauză, după un sfert de oră au intrat alți doi jucători, Blejdea și Bucuroiu, dar și așa Hermannstadt n-a arătat ca o pretendentă la promovare. Mai mult, tot ialomițenii au fost mai insistenți, dar voleul lui Cruceru, din marginea careului de 16 metri, a trecut alături, iar Coadă a trimis prea înalt de la mare distanță (62).
Sibienii au fost ceva mai insistenți în ultimele 20 de minute, iar Poiană a avut cu adevărat prima intervenție de aplaudat la reluarea lui Daniel Paraschiv după o lovitură de la colțul terenului (73).
Blejdea a cerut penalty după un duel cu Ibrian, dar ”centralul” Dima a considerat că e prea puțin pentru a indica punctul cu var (76).
Intrat de puțin timp, Gherghiceanu a irosit o bună oportunitate a gazdelor de a deschide scorul (80).
În replică, Baba Alhassan a trimis cu pământul, din marginea careului mare, dar Poiană a reținut (84).
Ghanezul putea aduce victoria în ultimele secunde, când a reluat din centrarea lui Opruț, Poiană era ca și bătut, însă pe traiectorie s-a aflat Trașcu, iar uniriștii au scăpat cu fața curată (90+5).
După egalurile cu ”U” Cluj (2-2) și Steaua (0-0), ilfovenii i-au încurcat și pe jucătorii lui Măldărășanu, iar FC Hermannstadt ar putea părăsi locul secund, direct promovabil, dacă echipa ”șepcilor roșii” vor câștiga marți, 26 aprilie, pe Cluj Arena, cu Petrolul.
”Alb-roșii” au acum 53 de puncte, fiind la doar două lungimi în fața Universității Cluj, iar în etapa viitoare sunt la a treia deplasare consecutivă, la Chiajna (28 aprilie, ora 20:00).
În schimb, Unirea Slobozia are 36 de puncte și e pe locul 6, ultimul, fiind la patru puncte sub Concordia Chiajna, care joacă sâmbătă (ora 16:00) la Steaua. Runda următoare, echipa lui Mihalcea o va întâlni în deplasare pe ”U” Cluj (30 aprilie, ora 15:00).
Unirea Slobozia: Poiană – Ibrian (cpt.), I. Dinu, Gab. Lazăr, Trașcu – Bolohan (Dorobanțu 90+2′), Coadă, Cruceru, Rob. Silaghi (Gherghiceanu 78′) – Gulceac (Seb. Ivan 65′), Afalna
Rezerve neutilizate: Ciupercă – Mih. Lemnaru, Mustacă, Gîrbăcea
Antrenor: Adrian Mihalcea
FC Hermannstadt: Iliev – Pantea, Antoche, Bejan (cpt.), Opruț – Balaure (Blejdea 60′), Mino Sota (I. Năstăsie 78′), Alhassan, C. Popescu (Bucuroiu 60′) – Hora (D. Paraschiv 46′), Buhăcianu (Biceanu 46′)
Rezerve neutilizate: I. Pop – Gab. Șerban, Tomșa, Issah
Antrenor: Marius Măldărășanu
Stadion: 1 Mai (Slobozia – Ialomița); Arbitru: Iulian Dima (Bucureşti); Asistenți: Cosmin Bojan (Târgu Mureş) și Erchian Ionus (Medgidia); Rezervă: Mihai Laurențiu Ene (Bucureşti); Observatori: Silviu Crângaşu (Ploieşti) și Petre Badea (Tulcea).
Foto: Petronel Tudor / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-fc-hermannstadt-se-joaca-de-la-ora-1730-in-debutul-etapei-a-6-a-a-play-off-ului-ligii-2-sibienii-au-castigat-precedentele-doua-jocuri-din-acest-sezon-cu-ialomitenii-19228183